Artistul emerit Şukru Firat, din oraşul turcesc Konya, a susţinut la Constanţa, ieri seară, în sala de conferinţe a hotelului Ibis, un inedit concert de nei, nu înainte de a prezenta acest instrument muzical mistic, creat de sumerieni, în jurul anului 5.000 î. Hr., şi perfecţionat de islamici. Evenimentul cultural s-a desfăşurat sub auspiciile Consulatului General al Republicii Turcia la Constanţa şi ale Institutului Cultural Turc „Yunus Emre”, filiala de la mare, în parteneriat cu Turkish Airlines.
„În familia mea nu există muzicieni, dar eu şi fratele meu ne ocupăm de muzică la modul profesionist. Fac acest lucru de 15 ani, iar de opt ani sunt artist emerit şi lucrez pentru Ministerul Culturii din Turcia”, a spus Şukru Firat. Artistul a adăugat: „Neiul este foarte folosit în muzica clasică turcească, în muzica religioasă. A fost creat în jurul anului 5.000 î. Hr de sumerieni. La început, era un instrument din trestie folosit în ritualurile şi ceremoniile religioase. Forma actuală a neiului datează din secolele XVI - XVII”.
„MUZICA CREEAZĂ PUNŢI ÎNTRE INIMI” „Dorim să continuăm aceste manifestări culturale, organizând recitaluri muzicale. Şukru Firat este un artist cunoscut în Turcia, cu o vastă experienţă peste hotare. Considerăm că muzica creează punţi între inimi. Poate muzica de nei nu este potrivită pentru a dansa, dar, cu siguranţă, ne va aduce liniştea sufletească. Sper ca prin acest recital să ne apropiem mai mult unii de alţii”, a spus consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, Ali Bozcalişkan.
Acesta a mai spus că pe 24 martie, cu prilejul Nevruzului, va aduce la Constanţa o orchestră formată din 70 de instrumentişti de la Universitatea „Trakia“ din Edirne.
La recitalul de la Constanţa au fost prezenţi, printre alţii, consulul general al Federaţiei Ruse la Constanţa, Mikhail Reva, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turcia - Filiala Dobrogea, Zeki Uysal, precum şi preşedintele Comisiei de Cultură a Uniunii Democrate Turce din România, Sergin Turkoglu.