Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a declarat, ieri, că Autoritatea Rutieră Română (ARR) a dat licenţe încălcând legea, iar Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) nu cântăreşte exact camioanele şi tirurile, afectând infrastructura rutieră. Şova a fost invitat, ieri, la grupul parlamentar al PSD din Senat, unde a discutat despre teme legate de transporturi. „Am discutat puţin şi despre situaţia de la ARR şi ISCTR. Le-am spus că se dau licenţe cu încălcarea legii. În mod evident s-au dat la ARR, iar ISCTR nu-şi face datoria să cântărească exact camioanele şi tirurile de marfă şi asta afectează infrastructura rutieră“, a spus Şova, după discuţiile cu senatorii social-democraţi. Ministrul Transporturilor a decis înlocuirea conducerii ISCTR şi ARR, au declarat reprezentanţii instituţiei. Astfel, la ISCTR, Gabriel Ştefănescu a fost înlocuit în poziţia de inspector de Stat şef de Costel Dorin Ştefan, iar la ARR a fost numită în funcţia de director general interimar Aurelia Surulescu, în locul lui Sorin Supuran.