Arsen Mustafa, eliminat în sferturi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Campionatele Mondiale de box pentru juniori

Arsen Mustafa, eliminat în sferturi

Sport 28 Iulie 2011 / 00:00 686 accesări

La Astana (Kazahstan) au avut loc ieri sferturile de finală ale Campionatelor Mondiale de box pentru juniori (sportivi cu vârsta de 15-16 ani), competiţie la care a participat şi o delegaţie a României, alcătuită din şase sportivi. Constănţeanul Arsen Mustafa (categoria 54 kg), pugilist antrenat la Farul de Mihai Constantin, a ratat posibilitatea de a obţine o medalie, după ce a fost învins la puncte de Beghzan Kibitkalyev (Kazahstan), scor 6-13. Ca şi la Campionatele Europene de box pentru juniori desfăşurate luna trecută la Keszthely (Ungaria), Mustafa a ocupat locurile 5-8 la aceste Campionate Mondiale.

Tot ieri au mai boxat în sferturi alţi trei pugilişti români, iar Georgian Tudor (46 kg) a reuşit să se califice în semifinale, după ce l-a învins cu 15-14 pe Hayrik Nazaryan (Armenia). În semifinale, vineri, Tudor îl va întâlni pe Clay Waterman (Australia). Gheorghe Jugan (50 kg) a pierdut la puncte, scor 3-10, meciul cu Pat McCormack (Anglia), în timp ce Roberto Stîngă (75 kg) a cedat la puncte, scor 5-14, în faţa lui Omer Dincer (Turcia). Ceilalţi doi pugilişti români au fost eliminaţi în primul tur. Finalele competiţiei vor avea loc sâmbătă.



12