Arsene Wenger a semnat un nou contract pe două sezoane cu Arsenal Londra

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Arsene Wenger a semnat un nou contract pe două sezoane cu Arsenal Londra

Sport 30 Mai 2017 / 19:12 477 accesări
Cupa Angliei i-a salvat postul lui Arsene Wenger...

Cupa Angliei i-a salvat postul lui Arsene Wenger...

Așa cum am mai anunțat, Ernesto Valverde a fost numit antrenor principal la FC Barcelona, club cu care a semnat pe două sezoane și la care îl va înlocui pe Luis Enrique. Pe lângă gruparea catalană, și alte mari cluburi europene de fotbal se gândesc la sezonul următor, concediind sau confirmând antrenori.

Antrenorul francez Arsene Wenger, în vârstă de 67 de ani, a acceptat un nou contract pe două sezoane şi va rămâne la Arsenal Londra, la propunerea conducerii clubului. Arsenal a câştigat Cupa Angliei sâmbătă, după o finală cu Chelsea (2-1), şi a salvat un sezon în care a ratat calificarea în Liga Campionilor, după 21 de ani. Este al 13-lea trofeu de acest gen din istoria clubului. Anunţul oficial va fi făcut miercuri. Contractul pe care Arsene Wenger îl avea cu Arsenal a expirat la finalul stagiunii recent încheiate din Premier League.

În campionat, Arsenal a terminat pe locul 5, cu 75 de puncte, la 18 puncte distanţă de campioana Chelsea Londra, pe care a învins-o în finala Cupei Angliei.

MONTELLA ŞI-A PRELUNGIT CONTRACTUL CU AC MILAN PÂNĂ ÎN 2019

Antrenorul italian Vincenzo Montella, în vârstă de 42 de ani, a semnat prelungirea contractului cu formaţia AC Milan pe încă un sezon. Montella, venit la formaţia milaneză în vara anului trecut, va rămâne pe San Siro până în iunie 2019. Vechea înţelegere dintre cele două părţi expira în vara lui 2018, astfel că tehnicianul şi-a mai adăugat un an de contract.

Cu Montella pe bancă, AC Milan a obţinut calificarea în preliminariile Europa League, aceasta fiind prima participare europeană după trei ani! În sezoanele precedente, AC Milan a terminat pe locurile 8, 10 şi 7 în prima ligă italiană. Mai mult, antrenorul italian i-a condus vara trecută pe milanezi la câştigarea Supercupei Italiei, după o finală cu Juventus Torino decisă la loviturile de departajare. A fost primul trofeu cucerit de italieni după cinci ani, din sezonul 2011-2012, când câştigau tot Supercupa!

BORUSSIA DORTMUND S-A DESPĂRŢIT DE ANTRENORUL THOMAS TUCHEL

Antrenorul german Thomas Tuchel, în vârstă de 43 de ani, s-a despărţit de formaţia Borussia Dortmund, la doar trei zile după ce a câştigat Cupa Germaniei, după o finală cu Eintracht Frankfurt (2-1), acesta fiind primul trofeu al echipei după patru ani de pauză. Oficialii clubului nu au dezvăluit motivul pentru care au decis să-i încheie contractul lui Tuchel cu un an înainte de expirarea înţelegerii, nemţii rezumându-se la a spune că despărţirea s-a produs după o discuţie între antrenor şi conducerea administrativă.

Pe lângă Cupa Germaniei, Tuchel, care a venit pe Signal Iduna Park în 2015, în locul lui Jurgen Klopp, plecat la FC Liverpool, a terminat pe locul al treilea în Bundesliga şi s-a oprit în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

Presa germană notează că marele favorit pentru înlocuirea lui Tuchel este Lucien Favre, antrenorul de 59 de ani care a avut un sezon foarte bun în Ligue 1, cu Nice. Pe lista posibililor antrenori ai Borussiei se mai află Peter Bosz, de la Ajax Amsterdam, şi Peter Stoger, de la FC Koln.

AS ROMA A RUPT CONTRACTUL CU LUCIANO SPALETTI

AS Roma s-a despărţit de antrenorul principal Luciano Spaletti, al cărui contract urma să expire la sfârşitul lunii iunie 2017. Anunţul oficial vine după ce echipa din capitala Italiei a învins-o duminică pe Genoa, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, şi s-a clasat pe locul al doilea în campionatul Italiei, poziţie care îi asigură prezenţa în grupele Ligii Campionilor.

În vârstă de 58 de ani, Spaletti a preluat-o pe AS Roma în ianuarie 2016, după ce Rudi Garcia a fost demis. El a mai pregătit-o pe AS Roma între 2005 şi 2009, iar de-a lungul carierei a mai fost antrenor principal la Empoli, Sampdoria, Venezia, Udinese, Ancona şi Zenit Sankt Petersburg.

Taguri articol


12