Preţul gazelor din Ucraina ar putea creşte de patru ori până la sfârşitul anului, în condiţiile în care compania naţională de petrol şi gaze Naftogaz se pregăteşte să introducă un tarif unic pentru toate categoriile de consumatori. "Este posibil ca în acest an să fie luate decizii care să ducă la ...
Un purtător de cuvânt militar ucrainean a acuzat, ieri, rebelii pro-ruşi din estul separatist că ameninţă procesul de pace prin intensificarea tirurilor asupra poziţiilor ucrainene, în pofida armistiţiului. ”Acţiunile teroriştilor ameninţă realizarea planului de pace al preşedintelui ucrainean ...
Scopul lui Vladimir Putin este să "elimine Ucraina" ca stat independent, a acuzat astăzi premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk. "Scopul lui Vladimir Putin vizează nu doar regiunile (separatiste din est) Doneţk şi Lugansk, el vrea să ia întreaga Ucraină" şi să "o elimine ca stat independent", a declarat ...
Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, au convenit să continue dialogul în vederea instaurării păcii în estul Ucrainei, a anunţat, ieri, Kremlinul. În ciuda declarațiilor de pace, ieri, situația s-a menținut tensionată la nivel diplomatic, din cauza ...
Președintele rus, Vladimir Putin, a prezentat, ieri, un plan în șapte puncte care, în opinia sa, trebuie să fie baza discuțiilor pentru încetarea conflictului din estul Ucrainei. Acesta prevede în principal ca Guvernul ucrainean să-și retragă trupele din apropierea orașelor și ca ...
Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a respins planul de soluţionare a conflictului din estul separatist prorus al Ucrainei prezentat astăzi de către Vladimir Putin, apreciind că este vorba despre "praf în ochi" pentru evitarea sancţiunilor occidentale, relatează. AFP. "Acest nou plan este praf în ochi pentru ...
Vladimir Putin s-ar fi lăudat că poate cuceri Kievul în două săptămâni. Preşedintele Rusiei ar fi făcut această afirmație într-o discuţie prin telefon pe care a avut-o cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, relatează cotidianul italian ”La Repubblica”. Kremlinul a ...
Confruntările din Ucraina capătă noi dimensiuni pe măsura trecerii timpului și acutizării conflictului. Fotografii cu imaginea președintelui rus, Vladimir Putin, sunt folosite ca ţintă pentru exerciţii de tragere în poligonul din orașul Liov, din vestul Ucrainei, relatează ”The ...
Mai mulţi lideri occidentali au fost trecuţi pe o listă neagră a persoanelor care nu sunt binevenite în magazinele duty free din aeroportul Vladivostok, situat în Extremul Orient al Rusiei, un răspuns la sancţiunile occidentale împotriva Rusiei, relatează The Australian, în ediţia electronică. "În ...
Mai multe explozii puternice s-au auzit ieri în apropiere de locul prăbuşirii avionului malaezian, în estul Ucrainei, în zona controlată de separatişti, a constatat o jurnalistă a agenţiei AFP, la scurt timp după sosirea experţilor internaţionali. O coloană de fum putea fi văzută în zonă, la mai ...
Olanda va trimite 40 de jandarmi neînarmaţi la locul prăbuşirii zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines în Ucraina, pentru stabilizarea zonei, a anunţat premierul Mark Rutte, subliniind că 23 de anchetatori olandezi urmează să se deplaseze la faţa locului, susţinuţi de 40 de membri ai Jandarmeriei ...
Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk şi-a anunţat demisia astăzi, denunţând dizolvarea coaliţiei guvernamentale în Parlament, în plină criză economică şi în mijlocul unui conflict armat cu separatişti proruşi, relatează AFP. "Îmi anunţ demisia, având în vedere dislocarea coaliţiei parlamentare ...
La Doneţk, pe câmpul terorii, rămăşiţe de cadavre ce au aparţinut, acum cinci zile, unor oameni nevinovaţi adastă, în aşteptarea dreptăţii. Muştele şi căldura au desăvârşit ce nu au reuşit separatiştii ruşi, care, în acest peisaj apocaliptic, umblau în papuci, adunând bucăţi de corpuri, pe ...
Ucraina este pregătită să încredinţeze Olandei coordonarea anchetei internaţionale cu privire la prăbuşirea avionului malaysian, doborât probabil de o rachetă, "ţara care a suferit cel mai mult", a declarat astăzi premierul Arseni Iaţeniuk. "Am găsit 272 de cadavre, 251 sunt deja în trenul (cu sistem ...
Premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, a estimat reconstrucţia infrastructurii provinciei Donbas, care include regiunile Lugansk şi Doneţk, în urma ostilităţilor între armată şi rebelii înarmaţi, la 700 milioane de dolari, intenţionând să solicite asistenţă financiară internaţională în acest sens ...
REZULTATE BUNE PENTRU ATLEŢII DE LA CS FARUL La finalul săptămânii trecute, pe stadionul “Lia Manoliu” din Bucureşti, a avut loc a 4-a etapă din cadrul Campionatului Naţional de atletism pentru seniori şi tineret. Delegaţia constănţeană de la CS Farul a reuşit opt clasări pe podium - patru ...