Repornește inima Constanței? Am putea spune că da, dacă ajungem în zona peninsulară și vedem cum aspectul dezolant și prăfuit al centrului vechi al orașului a devenit istorie. După reabilitarea și schimbarea în totalitate a pieței Ovidiu, după readucerea în actualitate a aerului boem al începutului de secol XX pe faleza Cazinoului, ieri a fost încheiată o a treia etapă a amplului proces, calculat minuțios, de repornire a inimii orașului Constanța: reamenajarea zonei pietonale din centrul istoric. S-a „desenat“ papionul, după cum a declarat viceprimarul Constanței Decebal Făgădău, cel care s-a ocupat îndeaproape de tot ce înseamnă revitalizarea, reanimarea și readucerea în sufletul constănțenilor și turiștilor a zonei vechi a orașului. Din papion fac parte 21 de străzi din zona peninsulară, care au fost placate cu granit (19) și asfaltate (două). Până să se ajungă la lucrările de suprafață, în zonă s-a lucrat intens la ceea ce înseamnă infrastructură subterană: au fost reabilitate toate rețelele de utilitate publică, pentru ca după finalizarea lucrărilor să nu mai fie nevoie a se interveni. A fost mult de muncă, dar rezultatul a fost cel scontat. De acum, constănțenii și turiștii pot redescoperi plimbările în zona veche a orașului, după mulți ani în care au evitat-o. Pavajul cu plăci de granit, decorațiunile în stilul Art Nouveau, foișoarele frumos amenajate și monumentele emblematice reîmprospătate, toate alcătuiesc un peisaj de care constănțenii și turiștii meritau să se bucure de multă vreme. Un spațiu minunat de relaxare și o ocazie specială de a călători în timp și de a gusta din istoria Constanței. Schimbarea la față a pieței Ovidiu, a falezei și a celor 21 de străzi reprezintă doar o parte din amplul proces de redevenire a Peninsulei, care va continua, potrivit lui Făgădău, cu alte proiecte, realizate tot cu bani europeni. „În curând va începe reabilitarea Cazinoului, a parcului Carol și a celorlalte 16 străzi din centrul vechi al orașului. Va fi reabilitat iluminatul public pe bulevardele Tomis și Ferdinand, străzii Șefan cel Mare i se va da o nouă față, iar clădirile de referință ale orașului își vor recăpăta strălucirea de odinioară. Toate eforturile se vor circumscrie în efortul care vine să reașeze Constanța pe un curs istoric“, a declarat Făgădău. Asta nu va fi tot. Având în vedere că străzile care doar ce au fost modernizate sunt destinate, în principiu, doar pietonilor, dar ele sunt circulate și de autovehicule în acest moment, autoritatea locală caută soluții pentru ca și centrul vechi al Constanței (la fel ca în orice alt oraș) să fie bătut doar la pas. Va mai dura însă, pentru că și proiectul șoselei de coastă va avea un rol important în acest proces.