Sala „Alexandru Ciucurencu” a Muzeului de Artă găzduieşte, în această perioadă, o insolită expoziţie de pictură, grafică şi sculptură: „Arta dincolo de magie!”, semnată de Alexandru Paraschiv, artist plastic care trăieşte în Franţa, dar care s-a format în România.
„Deşi nu are vârsta unei retrospective, Alexandru Paraschiv a dorit, prin această expoziţie, să dea seama despre preocupările sale în diverse domenii. Ca atare, a adus atât desene, cât şi desene colorate, lucrări de pictură, lucrări de sculptură colorate, sculpturi abstracte şi postere cu o serie de creaţii ale sale care se află în mari ansambluri din Europa şi din lume”, a explicat directorul Muzeului de Artă Constanţa, criticul Doina Păuleanu. Arta lui Alexandru Paraschiv are puncte de contact cu arta neolitică, artistul fiind născut la Călăraşi, acolo unde există o artă neolitică antropomorfă cu o frumuseţe şi o valoare culturală incontestabile. „Artisul plastic cunoaşte aceste obiecte, le-a văzut în perioada sa de formare şi le-a revăzut, artist format fiind. Ele i-au modelat demersul creator în sensul apropierii acestei lumi de forme pe care o practică de lumea formelor mitice, acolo unde demersul nu era doar de ordin simbolic şi cultural, dar şi de ordin religios. Aceste obiecte sunt acum despovărate de magie şi sunt supuse unor simplificări şi abstractizări care vizează forma esenţială pe care Brâncuşi o recomandă tuturor celor care privesc sculptura: o formă polizată perfect, o scuptură care poate să satisfacă atât ochiul cât şi simţul nostru tactil, care au nevoie de atâta perfecţiune”, a subliniat criticul de artă Doina Păuleanu. La rândul său, directorul Muzeului „Dunării de Jos” Călăraşi, arheologul Marian Neagu, subliniază componenta „magică”, de catharsis, a creaţiei celui pe care îl supranumeşte „artistul-şaman”: „Dacă în preistorie şamanii utilizau statuetele şi alte procedee sau ceremonii rituale pentru a impresiona deopotrivă comunitatea şi divinitatea, Alexandru Paraschiv încearcă prin arta sa să vindece şi să facă oamenii mai buni şi mai frumoşi, ajutându-i în atingerea catharsisului”.
Alexandru Paraschiv s-a născut la 9 iunie 1957, anul în care - aşa cum îi place să spună -, la Paris, se stingea din viaţă Constantin Brâncuşi. Absolvent al Academiei de Arte Frumoase „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, în 1983, artistul a fost bursier la atelierul „Dimitrie Paciurea”. Din palmaresul său fac parte: Premiul I la Concursul Internaţional Monaco, Palm D’Art Cannes (2007), Festival D’Art Contemporan, precum şi alte premii la competiţii internaţionale. Artistul este membru al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor, Paris, UNESCO, iar lucrările sale se regăsesc în colecţii private din Franţa, Austria, Statele Unite, Canada, Japonia, Anglia. De-a lungul timpului, a avut numeroase expoziţii personale, dar şi de grup. De asemenea, plasticianul a participat la ediţiile 2007 şi 2008 ale Taberei internaţionale de creaţie de la Mănăstirea Dervent.
Expoziţia „Arta dincolo de magie!” este realizată în colaborare cu Muzeul „Dunării de Jos” din Călăraşi şi va fi deschisă publicului vizitator până pe 25 ianuarie.