Artă la superlativ, la Londra

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Artă la superlativ, la Londra

Monden 10 Noiembrie 2014 / 00:00 433 accesări

O operă de artă efemeră, compusă din sute de mii de maci roşii din ceramică și destinată omagierii soldaţilor britanici şi ai Commonwealth-ului morţi în Primul Război Mondial, a devenit atracţia majoră din Londra, în ultimele săptămăni. Instalaţi progresiv, începând din luna august, în şanţul de apărare al Turnului Londrei, cei 888.246 de maci care alcătuiesc marea roşie, câte unul pentru fiecare soldat căzut în luptă, au fost văzuţi de aproape patru milioane de persoane. Instalaţia a avut un succes uriaş, surprinzându-i pe organizatori şi obligând metroul londonez să închidă staţia cea mai apropiată, în timpul vacanţei şcolare de la sfârşitul lui octombrie, din cauza numărului foarte mare de curioşi care doreau să vadă această operă de artă comemorativă.

Succesul i-a determinat pe primarul Londrei, Boris Johnson, şi pe premierul britanic, David Cameron, să ceară prelungirea expoziţiei. Pentru Boris Johnson, macii creaţi de artistul Paul Cumins şi de scenograful Tom Piper sunt o atracţie mondială, iar menţinerea instalaţiei pe o perioadă mai îndelungată va permite unui număr mai mare de oameni să aibă posibilitatea de a vedea un lucru incredibil. Instalaţia intitulată ”Blood Swept Lands And Seas Of Red” (Câmpuri scăldate în sânge şi mări de roşu) va fi demontată încetul cu încetul, după aniversarea armistiţiului de pe 11 noiembrie, chiar dacă o parte a lucrării va fi expusă la Imperial War Museum. ”Caracterul efemer al instalaţiei este cheia întregului proiect artistic, dispersarea macilor în sute de mii de locaţii trebuind să marcheze etapa finală a acestei instalaţii în dezvoltare”, au precizat responsabilii de la Turnul Londrei.

Macii din ceramică au fost vânduţi cu 25 de lire bucata, banii urmând să fie acordaţi în beneficiul a şase organizaţii de caritate care se ocupă de veteranii de război şi de familiile acestora. Miercuri, 11.000 de voluntari vor culege macii, unul câte unul, şi îi vor curăţa, înainte de a-i trimite proprietarilor. Unii dintre cumpărători au încercat deja să profite, revânzând pe internet obiectele din ceramică, dar s-au confruntat cu blocarea anunţurilor lor online, după ce site-ul eBay a anunţat că acest demers este indecent, a anunţat, vineri, ”The Times”. Entuziasmul general creat de instalaţie a stârnit şi câteva critici. Astfel, cotidianul britanic ”The Guardian” a denunţat ”maniera foarte estetizantă a instalaţiei”, precizând că aceasta nu reflectă deloc ororile războiului. De asemenea, organizaţia antimilitară Stop the War a făcut apel la public să poarte mai degrabă maci albi decât roşii, aceasta fiind o manieră respectuoasă de a aduce pacea în centrul comemorării celor care au murit din cauza războiului. Macii care au înflorit pe câmpurile de bătalie devastate şi răscolite de obuze au devenit simbolul soldaţilor căzuţi pe front în timpul Primului Război Mondial.

Taguri articol


12