Muzeul de Artă din Constanţa a găzduit un eveniment cultural interesant, mai puţin obişnuit pentru spaţiul artistic local, organizat împreună cu Filiala Constanţa a Uniunii Artiştilor Plastici (UAP), la iniţiativa şi cu susţinerea financiară a renumitului ceramist Eusebio Spînu. Organizatorii au dat startul, ieri, unui proiect cultural denumit generic “Dialog“, care îşi propune realizarea a zece acţiuni ce se vor desfăşura anual şi vor reuni creatori din zone diferite ale artelor. Primul eveniment din seria de expoziţii care vor avea loc, de acum înainte, în cadrul acestui proiect, i-a invitat pe artişti pe “Insulele memoriei afective“, la un exerciţiu de comunicare. Expoziţia de artă plastică, sculptură şi desen, în dialog cu creaţia muzicală şi interpretativă, vernisată, ieri, la Muzeul de Artă, a reunit un public numeros, participanţii la acest eveniment inedit fiind: Petre Grăjdeanu - sculptor, membru al UAP, Filiala Constanţa, Eusebio Spînu - ceramist, membru al UAP, Filiala Constanţa, curator al proiectului, Doina Păuleanu - critic de artă, doctor, director al Muzeului de Artă, Marian Curteanu - muzician, profesor de chitară, membru al grupului “Caudillo“, Emil Barcaru - muzician, membru al grupului “Caudillo“ şi artistul-fotograf Bebe Pitei.
“Proiectul este organizat de Eusebio Spînu, care a strîns în jurul său plasticieni, muzicieni, oameni de litere. Iată, este o seară în care corespondenţa artelor îşi găseşte deplin temei. Organizatorul acestei manifestări complexe, sufletul ei, este Eusebio Spînu, care şi-a şi intitulat generic suita de manifestări
La parterul Muzeului de Artă pot fi admirate pe simeze, pînă în luna noiembrie, sculpturi în marmură şi lucrări de artă plastică de o rară frumuseţe. Cu titlul şi în dorinţa, căreia îi subliniem singularitatea şi alteritatea, de a descoperi vectori de structură şi limbaj în creaţia proprie, dar şi, prin consonanţe şi corespondenţe, în opera unor colegi de breaslă mai mult sau mai puţin cunoscuţi, expoziţia artiştilor plastici Eusebio Spînu şi Petre Grăjdeanu se doreşte (şi are toate şansele de a fi) sortită nemijlocit cîmpului de consacrare. Iniţiator al acestei manifestări cu periodicitate anuală este Eusebio Spînu, ceramist căruia virtuţile desenului nu îi sînt străine, desenator căruia subtilităţile culorii nu îi sînt refuzate, colorist căruia apetenţa către monumentalitate nu îi este negată prin decorativism sau doar prin inadecvare. Alegînd să se prezinte publicului în această expoziţie, cu pasteluri şi ceramică pictată, dintre numeroase alte disponibilităţi, Eusebio Spînu asociază aceste două modalităţi de expresie - aparent greu de conciliat - prin fluxul memoriei afective, cristalizată acum şi aici în asemenea nuclee, care mîine pot rămîne doar insulele cartografiate ale unui arhipelag descoperit“, a completat criticul de artă Doina Păuleanu.