După succesul înregistrat anul trecut, la malul mării, Casa Artmark aduce din nou arta românească cu parfum oriental pe meleagurile care au inspirat-o, în Dobrogea peisajelor şi personajelor de poveste. Licitaţia de orientalism se va desfăşura, şi anul acesta, la Hotelul Vega din staţiunea Mamaia, sub forma unui eveniment elegant, marca Artmark. Colecţionarii de artă, dar şi publicul larg, îndrăgostit de culoare şi frumos, sunt invitaţi să admire valoroasele lucrări semnate de nume de referinţă ale plasticii româneşti, în perioada 15 - 17 iulie, între orele 11.00 şi 21.30, la Hotelul Vega.
Printre numele „grele” care se regăsesc în catalogul licitaţiei se află: Nicolae Dărăscu, Iosif Iser, Kimon Loghi, Samuel Mutzner, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza şi Gheorghe Petraşcu.
„Vedeta” licitaţiei de pe litoralul românesc este un nud semnat de Nicolae Tonitza, „Afizé”, a cărui valoare estimativă este cuprinsă între 90.000 şi 160.000 de euro. Lucrarea, una dintre cele mai reprezentative realizări din ultimul an de viaţă al pictorului - 1938 -, dar şi din întregul ciclu de lucrări ale sale în care Balcicul şi-a relevat motivele cele mai puternice, a făcut parte din colecţia Mihaela Tonitza-Ştefan Iordache. O altă operă foarte importantă, care va fi scoasă la licitaţie, este cea mai mare pictură cunoscută a lui Constantin Artachino (158,5 x 200 cm), intitulată „Scenă din Dobrogea”, cu o valoare estimativă cuprinsă între 55.000 şi 75.000 euro.
Cele 79 de lucrări care vor fi licitate pe 17 iulie, la Hotelul Vega, sunt estimate la o valoare totală de aproape un milion de euro.
Toate loturile licitaţiei vor fi prezentate în cadrul unor expoziţii special organizate pentru iubitorii de artă de pe malurile Dunării şi Mării Negre. Operele de artă vor putea fi admirate, înainte ca ele să intre în alte colecţii particulare, la Hotelul Delta din Tulcea, în această vineri şi sâmbătă, cât şi la Galaţi, la hotelul cu acelaşi nume, duminică şi luni. Înainte de a ajunge la mare, unde se va organiza şi licitaţia, picturile vor poposi la Bucureşti, la sediul Artmark, între 12 şi 14 iulie.