Piaţeta Cazinoului din staţiunea Mamaia s-a transformat, în această săptămână, într-un loc special, unde meşteşugarii romi din întreaga ţară îşi etalează, cu măiestrie, cele mai frumoase creaţii - costume populare şi podoabe - şi obiectele de uz casnic realizate după un meşteşug transmis cu sfinţenie din generaţie în generaţie. Prezenţa la ţărm de mare a romilor se datorează celei de-a II-a ediţii a Festivalului de arte, tradiţii şi meşteşuguri „Romani Kultura”, eveniment organizat de Centrul Naţional de Cultură a Romilor (CNCR) - „Romano Kher”, instituţie subordonată Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Evenimentul, organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanţa, în perioada 12-14 august, constituie un prilej pentru turiştii români şi străini, cât şi pentru localnici, de a lua parte la un adevărat schimb cultural, azi şi mâine, între orele 09.00 şi 21.00, prin renunţarea la prejudecăţi şi prin contactul cu un mod special şi boem de a fi. Amabili şi deosebit de prietenoşi, meşterii argintari, căldărari sau rudari vorbesc cu turiştii captivaţi de creaţiile lor şi de coloritul costumelor tradiţionale - fuste şi şorţuri încreţite sau cu pliuri până în pământ, cămăşi în culori aprinse, neapărat cu mâneci lungi, după tradiţia gaborilor -, de forma şi luciul vaselor de uz casnic din aluminiu şi cupru, printre care şi celebrele ibrice şi cazane de ţuică, dar şi de ceramica de Horezu sau de decoraţiunile interioare şi lingurile şi vasele de uz alimentar din lemn. „Ne-am dorit ca acest festival să fie o provocare pentru romi, ca ei să-şi adapteze meşteşugurile la cerinţele pieţei actuale. Acest lucru înseamnă, într-un fel, că acele obiecte care erau, în trecut, obiecte de uz casnic se pot transforma, cu uşurinţă, prin măiestria lor, în obiecte de decor. Manifestarea reprezintă şi o provocare pentru muzica romă, pentru că aducem pe scena festivalului muzica tradiţională îmbogăţită cu acorduri moderne”, a specificat directorul CNCR - „Romano Kher”, Mihaela Zătreanu.
● Invitaţie la dans, pe muzică lăutărească ● Festivalul se va încheia, mâine, cu o invitaţie la dans pe ritmuri... lăutăreşti. Protagoniştii momentului muzical autentic vor fi membrii Tarafului „Grigoraş Dinicu”, care, sub bagheta celui mai mare dirijor al muzicii lăutăreşti contemporane, Marin Alexandru, vor susţine, de la ora 21.30, un concert de muzică lăutărească autentică. Solista serii va fi Mirela Mihalache, care va interpreta cântece de pe CD-ul „Dulce şi amar”, cu melodii lăutăreşti în limba română şi romani, căreia i se alătură, în calitate de invitaţi speciali, doi mari artişti ai muzicii lăutăreşti contemporane, Valentina Mocanu şi Gicu Petrache, care au cucerit rapid publicul din România şi din străinătate cu orchestra „Damian Drăghici & Brothers”.