Arthur Porumboiu lansează volumul „Relieful ţipătului”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Mangalia

Arthur Porumboiu lansează volumul „Relieful ţipătului”

Cultură 20 Mai 2011 / 00:00 1050 accesări

Unul dintre oamenii de cultură importanţi ai spaţiului dobrogean, membru al Uniunii Scriitorilor din România (U.S.R.), poetul, prozatorul şi jurnalistul Arthur Porumboiu îşi va lansa, în această duminică, de la ora 15.00, la Clubul Artelor Solteris care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Cercului Militar Mangalia, noua sa carte. Intitulat „Relieful ţipătului”, volumul a apărut la editura Ex Ponto, beneficiind de o prezentare grafică de excepţie.

Activitatea literară a lui Arthur Porumboiu i-a fost răsplătită, până în prezent, cu numeroase premii, iar cărţile sale sunt traduse în mai multe limbi. Poetul este inclus în mai multe antologii, dicţionare şi semnează numeroase cărţi, majoritatea premiate de U.S.R., Filiala Dobrogea sau de Salonul Naţional de Carte „Ovidius”. De asemenea, Arthur Porumboiu se bucură de o critică literară la superlativ şi a fost publicat de toate revistele literare ale ţării, dar şi din străinătate - Germania, Franţa, Turcia sau Anglia.

Dintre cărţile publicate amintim: „Domnule copil”, „Arheologia nopţii”, „Lupta cu îngerul negru”, „Revoltă împotriva stării de statuie”, „Lebăda nu vrea să cânte”, „Echilibru în lumină”, „Prinţul captiv”. De la debutul său în revista „Luceafărul”, autorul s-a impus, de-a lungul timpului, prin calitatea scrierilor, promovând valorile adevărate şi dovedindu-se un neînfricat luptător în lumea creaţiei de har.

Noua sa carte, „Relieful ţipătului”, va fi prezentată de scriitorul Ovidiu Dunăreanu, redactor şef al revistei „Ex Ponto” şi membru al U.S.R., precum şi de poeta Emilia Dabu, membră U.S.R. şi preşedintele Clubului Artelor Solteris. De asemenea, la evenimentul de duminică vor mai vorbi despre lucrare şi alţi scriitori şi oameni de artă: Ana Ardeleanu, Robert Marius Dincă, Mihaela Burlacu, Steliana Bajdechi, Dora Alina Romanescu, George Şerban, Marius Ciocănel, Adina Lozinschi, Andreea Petică, Loredana Ionela Toader, Bianca Andreea Iordăchescu, Ana Maria Mocanu, Cristina Catargiu, Beatrice Dumitraşcu, Andreea Romaniuc, Simona Gabriela Iordache.

Lansarea editorială de la Mangalia va fi însoţită de o expoziţie colectivă de pictură cu lucrări ale talentaţilor pictori: Nicolae Găgeanu, Marcela Dabu, Cristian Petică, Cristina Graure, Luiza Cala, Karl Robert Perko. Micii şi talentaţii actori ai Teatrului pentru copii „Magic” vor încânta audienţa cu frumoase momente artistice.



12