Artiștii constănțeni se mobilizează pentru două spectacole caritabile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Artiștii constănțeni se mobilizează pentru două spectacole caritabile

Monden 03 Aprilie 2015 / 00:00 1019 accesări

Numeroși artiști constănțeni vor participa în acest weekend la două evenimente caritabile cu spectacol live. Primul dintre acestea are loc chiar în această seară, de la ora 21.00, în localul Allemania Sport Cafe. Aici vor urca pe scenă Mirela Pană, Hari Gromoșteanu, Andreea Olariu, Adriana Sofica, Liliana Cornilă, Andreea Dragu, Alexandru Neș, Ștefania Ciortan și Elena Râpeanu. Prețul unui bilet este de 20 de lei, iar banii obținuți în urma spectacolului vor fi donați pentru ajutorarea mamei tânărului artist Alexandru Băluță, Gabriela Băluță, care are nevoie de un transplant de ficat și un tratament costisitor.  

            Cel de-al doilea spectacol are loc sâmbătă, de la ora 16.30, pe scena din Maritimo Shopping Center. Spectacolul se numește „Alături de Gabriela”, iar constănțenii care vor să dăruiască puțină speranță și să ajute acest caz social vor putea dona bani într-o urnă special amenajată. La evenimentul din Maritimo vor urca pe scenă Ionuț Galani, Mircea Cazan, Andreea Olariu, Alexandru Florea, Liliana Cornilă, Cristian Goaie, Lucian Colareza, Adriana Sofica și Andreea Dragu.



12