Artiştii de la „Amfora” prezintă „Retrospectiva anului 2010”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Artiştii de la „Amfora” prezintă „Retrospectiva anului 2010”

Cultură 13 Ianuarie 2011 / 00:00 718 accesări

Respectând tradiţia inaugurată în urmă cu mai mulţi ani, membrii fostei Asociaţii a Artiştilor „Amfora”, reuniţi, din toamna anului trecut, în Careul Artelor „Amfora” din cadrul Cercului Militar Constanţa, organizează, în luna ianuarie, retrospectiva plastică a anului care abia s-a încheiat. În acest context de aducere-aminte, iubitorii artei sunt aşteptaţi, astăzi, de la ora 18.00, în sala de expoziţii a Cercului Militar, pentru a participa la vernisajul „Retrospectivei 2010”, susţinut de directorul Muzeului de Artă, criticul Doina Păuleanu.

Lucrările au fost puse pe simeze începând de ieri, la ora amiezii, artiştii fiind încă în febra pregătirilor, având grijă ca fiecare creaţie să fie perfect pusă în valoare. „Ca de obicei, la început de an, ne prezentăm în faţa publicului cu ce am lucrat mai frumos anul trecut, mai bine zis, cu ceea ce ne-a mai rămas din lucrările cele mai reuşite”, a subliniat Vasilica Pop.

Printre expozanţii care se prezintă pe simeze cu lucrări de pictură, grafică, goblen şi sculptură se află: Rareş Alexandrescu, Maria Antonescu, Gheorghe Caraiman, Claudia Chirmiciu, Niculina Dobre, Marian Dumitrescu, Alina Duţu, Nicu Grigoraş, Radu Horobăţ, Ina Iordan, Chirică Ivanof, Corneliu Nazarevsky, Liviu Pinelis, Vasilica Pop, Maria Russu, Gabriela Ruş, Marian Sârbu, Iulia Smaznoi, Coca Spiridonică, Ioanita Stănescu, Ecaterina Topor şi Nina Vizireanu.

Taguri articol


12