Chiar dacă... are balta pește, SUA fiind cunoscute pentru... abundența de cântăreți celebri, echipa președintelui ales al SUA pare să găsească greu artiști dispuși să cânte la ceremonia de învestire a lui Donald Trump, în ianuarie. Justin Timberlake, Bruno Mars și Elton John au refuzat să susțină un microrecital, dar Donald Trump nu se lasă intimidat și își dorește ca la ceremonie să fie prezent un star de talie mondială. Presa de peste ocean afirmă că echipa lui Trump este dispusă să facă orice pentru a convinge un star, acest ”orice” însemnând inclusiv semnarea unui cec cu șase sau chiar șapte cifre. Zilele trecute, Kanye West l-a vizitat pe președintele ales, la Trump Tower, reședința acestuia din New York, cei doi fiind destul de apropiați, așa că se pare că presa americană mai și exagerează când spune că nu se găsește nicio vedetă dispusă să îi cânte lui Trump la învestire. Oricum, Kanye West a trecut printr-o perioadă cam stresantă, care l-a băgat și în spital, pentru recuperare. Să sperăm că până în ianuarie se pune pe picioare. Cântărețul de culoare nu s-a lăsat intimidat de declarațiile criticate drept rasiste făcute de Trump în campanie și a declarat că îl susține pe acesta. Ca alternativă de ultimă oră, staff-ul celui de-al 45-lea președinte al SUA poartă negocieri acum cu tenorul italian Adrea Bocelli.
INVITAȚI... TEHNOLOGICI
Directorul Apple, Tim Cook, reprezentantul companiei Tesla, Elon Musk, și directorul Amazon, Jeff Bezos, se numără printre liderii din industria tehnologică invitați să participe la discuții cu președintele ales, Donald Trump, miercuri, la sediul Trump Tower din New York. În timpul campaniei electorale, Trump a atacat deseori companiile tehnologice și directorii acestora, acuzându-i că boicotează alegerile și că se feresc să plătească taxele. Acum, însă, acesta se va întâlni cu liderii Facebook, Apple, Alphabet și Oracle. La discuții va participa și Peter Thiel, fondatorul Paypal, investitor și membru în comisia Facebook. Acesta face parte din echipa de tranziție a lui Donald Trump după ce l-a sprijinit în timpul campaniei. Este de așteptat ca Peter Thiel să acționeze ca un punct de legătură între liderii din domeniul tech și noua administrație.
Sheryl Sandberg, COO al companiei, va reprezenta Facebook la discuțiile de la New York. Gigantul IT este cercetat pentru așa-zisele știri false care circulă pe site. Directorul Apple, Tim Cook, va fi, de asemenea, prezent. Un punct care ar putea fi important pe agenda președintelui este reprezentat de perspectiva fabricării iPhone-urilor în SUA, nu în China. Directorul executiv al Tesla, Elon Musk, ar putea fi prezent. Principalul subiect de discuție pentru Musk este perspectiva lui Trump asupra energiei regenerabile. Tesla se bazează pe reducerile de taxe, la fel și cumpărătorii mașinilor. Acest tratament special în materie de taxe dispare treptat, dar depinde de Donald Trump să prioritizeze alte surse de energie. Alphabet, compania-mamă a Google, este reprezentată de co-fondatorul Larry Page. Trump a evidențiat teoria conspiraționistă potrivit căreia Google ascundea știrile negative despre Hillary Clinton în timpul campaniei. Google a respins acuzațiile. De asemenea, Jeff Bezos, directorul Amazon, a confirmat participarea la discuții. Trump l-a acuzat pe miliardar că folosește ziarul pe care îl deține, ”Washington Post”, pentru a-i presa pe politicieni să permită Amazon să plătească mai puține taxe. Bezos s-a oferit să îl trimită pe Trump în spațiu cu o rachetă.
Alți participanți așteptați sunt directorii executivi de la Intel, Microsoft, Cisco, IBM și Oracle. În schimb, se pare că directorul Twitter, Jack Dorsey, nu va participa la discuții. Doar reprezentanta Oracle, Safra Catz, a vorbit public despre întâlnire: ”Dacă poate reforma codul fiscal, dacă poate reduce reglementările și poate negocia acorduri mai bune de comerț, industria tehnologică din SUA va fi mai puternică și mai competitivă ca niciodată”. Taxele aplicate corporațiilor din SUA care își depozitează banii în filiale din afara hotarelor ar putea influența firmele să își aducă profitul înapoi în SUA. Această mișcare ar putea fi văzută ca un câștig pentru Trump și ca o reușită de imagine pentru companiile tehnologice care sunt criticate pentru că depozitează sume de bani imense în locuri precum Irlanda, unde au puține vânzări, dar condiții bune de taxare.