Artiştii Teatrului Balşoi şi ai Operei Naţionale Kiev, la Medgidia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Artiştii Teatrului Balşoi şi ai Operei Naţionale Kiev, la Medgidia

Cultură 14 Iulie 2008 / 00:00 583 accesări

Casa de Cultură a Sindicatelor „Lucian Grigorescu” din Medgidia va fi, pe data de 22 iulie, cu începere de la ora 20.00, gazda unui spectacol de balet de prestigiu. Artiştii Teatrului Balşoi din Moscova, precum şi ai Operei Naţionale Kiev vor prezenta celebrul spectacol de balet în patru acte, „Lacul lebedelor”, pe muzica lui Piotr Ilici Ceaikovski. Cei aproximativ 40 de dansatori sînt din Italia, Cehia, Japonia şi Rusia şi se află într-un amplu turneu care cuprinde o serie de oraşe importante din România.

Publicul interesat de acets eveniment îşi poate achiziţiona, deja, biletele, la preţul de 60 de lei, de la sediul Casei de Cultură a Sindicatelor din Medgidia.

Compus de Piotr Ilici Ceaikovski, baletul a avut premiera în 1877, la Teatrul Balşoi din Moscova. În ciuda reacţiei iniţiale negative a publicului şi a criticii faţă de lucrarea lui Ceaikovski, „Lacul lebedelor\" a devenit cel mai cunoscut balet din întreaga lume. Creaţia compozitorului rus s-a bucurat de numeroase interpretări artistice, diferite ca libret, coregrafie şi scenografie. Renumită a rămas montarea realizată în 1895, de Marius Petipa şi Lev Ivanov, care a stat, ulterior, la baza unui număr mare de versiuni reprezentate pe scene din întreaga lume.

Taguri articol


12