Artizanul „Păcii de la Cozia“ şi-a găsit pacea eternă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Artizanul „Păcii de la Cozia“ şi-a găsit pacea eternă

Politică 04 Iulie 2013 / 00:00 467 accesări

PIERDERE Doliu în politica românească. Fostul premier Radu Vasile, în vârstă de 71 de ani, a murit în noaptea de marţi spre miercuri, el suferind de cancer la colon. În plus, el suferea şi de afecţiuni cardiace, iar în urmă cu mai mulţi ani suferise un infarct. Premier într-o perioadă zbuciumată a istoriei post-decembriste, Radu Vasile a condus frâiele ţării în perioada aprilie 1998 - decembrie 1999, cu susţinerea PNŢCD. În timpul mandatului său, numele lui Radu Vasile a fost legat, printre altele, de Mineriada din ianuarie 1999, cea de a cincea acţiune de acest gen din România, care s-a încheiat cu „Pacea de la Cozia”. Vizita Papei Ioan Paul II în România a fost un alt moment important al mandatului său de premier. În altă ordine de idei, în timpul lui Radu Vasile, a fost realizat, printr-un parteneriat cu finanţare japoneză, cel mai mare Terminal de containere din Portul Constanţa. Din punct de vedere politic, după 1989, Radu Vasile a devenit membru PNŢCD, fiind şef de departament economic şi purtător de cuvânt al partidului până în 1992. Ulterior, în septembrie 1992, a fost ales senator de Bacău pe listele CDR. Ascensiunea lui s-a concretizat în 1994, când a fost vicepreşedinte al Senatului. Deşi cariera sa politică a fost legată în special de PNŢCD, formaţiune căreia i-a fost secretar general şi membru al Biroului de Conducere, Radu Vasile a fost senator PD de Argeş în legislatura 2000 - 2004, iar în 2 februarie 2004 a fost ales vicepreşedinte al Senatului, la propunerea PD, înlocuindu-l pe senatorul Ion Vela.

COMENTARII Dispariţia lui a fost comentată de foşti colegi sau adversari politici. În acest sens, fostul lider al PNŢCD Vasile Lupu spune că Radu Vasile a fost „un om politic de curaj, care şi-a slujit ţara”. Vasile Lupu a mai afirmat că Radu Vasile face parte dintre „intelectualii care după 1990 şi-au asumat răspunderea construcţiei unei drepte în România pe linie creştin-democrată, într-un partid, PNŢCD, care a plătit cel mai mult în perioada comunistă şi postcomunistă”. De asemenea, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, declară că Guvernul condus de Radu Vasile a făcut reforme curajoase, într-un context social dificil, cel al anilor 1998 - 1999. Şi fostul preşedinte Emil Constantinescu afirmă că Radu Vasile va rămâne în istorie ca premierul Guvernului care a pregătit începerea negocierilor de aderare la UE. „El a avut curajul să introducă reforme economice extrem de dure, cu un cost social foarte mare, altfel încât în final a trebuit să plătească şi preţul politic pe care toţi liderii îl plătesc în astfel de situaţii grele”, a arătat Constantinescu. În fine, fostul şef al statului Ion Iliescu a declarat că Radu Vasile a fost un om deschis dialogului, el arătând că această deschidere spre dialog şi consultare a caracterizat poziţia sa ca om politic şi că a avut cu acesta relaţii de respect reciproc.

Taguri articol


12