AS Kinder Constanța, câștigătoarea turneului „Youth Cup Ialomița” U14

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal juvenil

AS Kinder Constanța, câștigătoarea turneului „Youth Cup Ialomița” U14

Sport 12 Iunie 2019 / 14:34 2319 accesări

AS Kinder Constanța 2005 (sursa foto: Facebook AS Kinder Constanta)

AS Kinder Constanța 2005 (sursa foto: Facebook AS Kinder Constanta)

Răzvan Nache a fost cel mai bun portar la Slobozia, iar David Urdea, golgheterul turneului (sursa foto: Facebook AS Kinder Constanta)

Răzvan Nache a fost cel mai bun portar la Slobozia, iar David Urdea, golgheterul turneului (sursa foto: Facebook AS Kinder Constanta)

AS Kinder Constanța 2010 (sursa foto: Facebook AS Kinder Constanta)

AS Kinder Constanța 2010 (sursa foto: Facebook AS Kinder Constanta)

Grupa 2005 de la AS Kinder Constanța (antrenori Doru Carali și Gică Mina) a încheiat pe primul loc turneul „Youth Cup Ialomița”, desfășurat la Slobozia, competiție rezervată categoriei de vârstă Under 14. „Felicitări copiilor pentru performanța obținută, unitatea, mobilizarea, tăria de caracter și modul de abordare a acestei finale câștigate în compania unei echipe foarte bune! Felicitări antrenorilor care pregătesc această echipă!”, a fost mesajul postat pe pagina oficială de Facebook AS Kinder Constanta după victoria din finala turneului, 2-0 cu Oțelul Galați. În celelalte meciuri disputate la Slobozia, AS Kinder 2005 a mai obținut trei victorii: 20-0 cu Unirea Slobozia II, 2-0 cu Gloria Buzău și 5-0 cu Pro Team București. La finalul turneului, Răzvan Nache a fost desemnat cel mai bun portar, iar David Urdea a devenit golgheterul „Youth Cup Ialomița” U14.

De asemenea, grupa copiilor născuți în anul 2010 de la AS Kinder Constanța (antrenor Cosmin Damian) a câștigat turneul „Kids Day” organizat la Eforie, înregistrând următoarele rezultate: 4-0 cu CS Eforie, 2-0 cu FC Farul Constanța, 2-1 cu Luceafărul Constanța și 4-1 cu Black Sea Năvodari. George Magiru a fost ales cel mai bun portar al turneului. Iar grupa 2008 de la AS Kinder (antrenor Cristian Carapcea) s-a clasat pe locul 3, învingând în finală mică, scor 4-0, pe FC Farul Constanța, după ce în semifinală a cedat, scor 2-3, în duelul cu Luceafărul Constanța.

La sfârșitul acestei săptămâni, la Năvodari, AS Kinder va organiza turneul semifinal rezervat juniorilor B1, jucători născuți în 2002 și mai mici. Grupa 2003 de la AS Kinder (antrenor George Focan) va întâlni echipele CSȘ Tecuci și CSL Sportul Ciorăști.

Ediția a treia a turneului „Kinder Sea Cup” va începe la sfârșitul acestei săptămâni, cu întrecerile rezervate categoriilor de vârstă 2009 și 2010, partidele urmând să se desfășoare la Techirghiol, în perioada 14-18 iunie. Vor urma la Constanța și meciurile la categoriile de vârstă 2007 și 2008, în perioada 20-23 iunie, pe terenul „Voința” și la categoriile de vârstă 2003, 2004 și 2005, în perioada 27-30 iunie, tot pe terenul „Voința”. Relații despre aceste turnee: 0723.372.006 - Doru Carali.



12