Există, probabil, o doză de invidie în ceea ce spun eu în continuare. Ea face parte dintr-un tip de reacţie comun, pe care cultura şi civilizaţia nu reuşesc să-l anihileze. Deci, de ce cred eu că aş putea să fiu şi eu Elena Udrea? Să fac ceea ce face şi ea, fără ca acest lucru să implice din partea mea eforturi deosebite? Ei bine, ar trebui, mai întâi, să mă transform din bărbat în femeie. Şi nu într-una ca oricare alta. Ci într-o femeie care să-i placă şi dlui Iliescu, să zică dânsul că este drăguţă, chiar dacă are uneori nişte \"răutăcisme\". Ar trebui să mă îmbrac în aşa fel încât să atrag atenţia şi bărbaţilor şi femeilor, care să întoarcă capul după mine şi, după caz, să fluiere afirmativ sau să mă bodogănească printre dinţi. Garderoba mea ar trebui să se afle în strânsă legătură cu spiritul întreprinzător al unui domn de tipul lui Cocoş (se ştie că în spatele unei femei capabile să facă o impresie puternică stă de obicei un bărbat cu bani). M-aş putea infiltra mai uşor în cercurile care mă interesează decât orice activistă cu înfăţişare de gospodină, şi aş ajunge mai repede în anturajul unui politician galant, de tipul lui Băsescu, faţă de care aş putea manifesta o grijă maternă, păzindu-l de paparazzi şi de solicitanţii de servicii de orice fel. I-aş câştiga, astfel, încrederea, şi m-ar pune pe o lista câştigătoare de parlamentar. Iar când va ajunge preşedinte, m-aş număra, logic, printre persoanele pe care le va alege să îi formeze echipa. Şi chiar dacă în echipa asta ar fi prea multe femei, voi şti cum să fac să stea de vorbă - în spatele \"uşilor închise\" - mai mult cu mine decât cu altele. Iar, dacă s-ar îmbolnăvi, eu voi fi cea care-i va duce plăcinte la spital, nu un Boc sau un Blaga.

Dacă aş fi o astfel de Elena Udrea, portofoliul de ministru mi s-ar cuveni pe drept. Şi, odată cu portofoliul, fondurile bugetare, pe care le voi putea împărţi şi direcţiona aşa cum cred eu, spre oamenii care le merită. Aş putea să-l nedreptăţesc pe un Flutur care se zbate să scrie cu oi, pe dealuri, mesaje de bun venit? Sau pe Pinalti, al cărui devotament este binecunoscut? Nici vorbă. Cu aceste atu-uri în mână voi putea candida, mai întâi la şefia de partid a Capitalei, unde, cu o majoritate în Consiliul General, aş putea să-i înlătur pe toţi oponenţii la legea care va pune Bucureştiul (şi banii săi) într-o singură mână, voi face cu ei săli de sport şi parcuri, până când, lumea, entuziasmată de realizările mele, mă va cere în fruntea Guvernului, chiar dacă Băsescu nu e de părere că a sosit timpul pentru un premier-femeie.

Dacă aş fi Elena Udrea... Spre ghinionul meu, însă, nu sunt!