Proba feminină de triplusalt din atletismul românesc oferă un duel interesant, trei constănţence, toate legitimate la CS Farul, fiind implicate în lupta pentru supremaţie. Revenită după o perioadă de absenţă cauzată de o accidentare la tendonul piciorului stâng, Cristina Bujin pare să-şi fi reglat paşii, sărind constant peste graniţa celor 14 metri. Finalul de săptămână i-a adus sportivei în vârstă de 23 de ani, pregătită de Lenuţa Dragomir, două medalii de argint, la etapa de Grand Prix rezervată seniorilor de la Bucureşti, cu o săritură de 14,18 m, şi la Campionatele Balcanice desfăşurate la Sliven, în Bulgaria, cu 14,13 m. „Sunt mulţumită că sar mereu peste 14 metri, dar mi-aş fi dorit să realizez baremul de calificare la Campionatele Mondiale, stabilit la 14,30 m. Am fost aproape, dar poate că presiunea este prea mare şi nu reuşesc să trec peste acest prag. Din păcate, la ultima săritură din Bulgaria m-am accidentat, iar glezna piciorului drept mi s-a umflat şi nu mă pot antrena la capacitate maximă. Drept urmare, chiar dacă mai aveam în program câteva Grand Prix-uri, am decis să nu mai concurez până la Campionatele Naţionale din 9-10 august, ultima şansă de a realiza baremul. Pe 11 august voi pleca la Universiada din China, de unde sper să-mi continui drumul spre Coreea, unde sunt programate Campionatele Mondiale”, a explicat Bujin. O altă constănţeancă, Cristina Toma, care se antrenează de un an în Grecia, şi-a adjudecat proba de triplusalt la Campionatul Naţional de tineret, desfăşurat tot săptămâna trecută, cu 13,42 m. Marea surpriză a constituit-o prestaţia Cristinei Spătaru la etapa de Grand Prix de la Bucureşti, unde s-a clasat pe locul 4, cu 13,41 m, cea mai bună performanţă de la revenirea în activitate după o pauză de cinci ani. „Este un rezultat mai mult decât bun. Nici nu mă gândeam să trec atât de repede peste 13 metri. Este cel mai bun concurs de când m-am întors la atletism, chiar dacă nu am reuşit să prind pragul. Am avut noroc să am o antrenoare extraordinară, care m-a ajutat să revin rapid. În perioada următoare este posibil să plecăm într-un stagiu de pregătire la Poiana Braşov, dar aştept cu nerăbdare Campionatele Naţionale. Nu cred că mă pot lupta la medalii, dar în iarnă sigur o voi face, mai ales că am început să prind încredere”, a spus sportiva pregătită de Lenuţa Dragomir.