Asalt împotriva miliţiilor Taliban, în sud-estul Afganistanului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Asalt împotriva miliţiilor Taliban, în sud-estul Afganistanului

Externe 01 Noiembrie 2010 / 00:00 397 accesări

Aproximativ 80 de combatanţi Taliban au fost ucişi, sâmbătă, de forţele internaţionale, care au respins atacul acestora împotriva unui post militar din sud-estul Afganistanului, în apropiere de frontiera cu Pakistanul. Comandamentul NATO anunţase anterior un atac al insurgenţilor împotriva unui post avansat din districtul Bermal, în provincia Paktika. Atacul s-a derulat în cursul nopţii, iar insurgenţii utilizau mortiere, lansatoare de rachetă şi mitraliere împotriva unei baze de mici dimensiuni a NATO. Cinci militari străini au fost răniţi în atac. În paralel, trei militari străini au murit în atacuri ale insurgenţilor în ultimele ore, unul vineri, în sud, iar alţi doi sâmbătă, tot în sud. În medie, doi militari străini mor în fiecare zi în Afganistan. NATO a cerut sprijin aerian, pentru bombardarea insurgenţilor. Proximitatea taberei militare cu frontiera sugerează că insurgenţii ar fi putut veni din Pakistan. Insurgenţii sunt ascunşi în zonele tribale din nord-vestul Pakistanului, bastion al miliţiilor Taliban afgane şi pakistaneze, aliate cu al-Qaida.

Pe de altă parte, preşedintele afgan, Hamid Karzai, a condamnat, sâmbătă, operaţiunea antidrog condusă de ruşi şi americani în estul ţării ce ar fi avut loc fără permisiunea sa, în timp ce un înalt oficial parlamentar de la Moscova a apreciat că acţiunea nu a ţinut cont de realităţile afgane. Preşedintele Karzai a cerut Ministerelor de Interne şi Apărării să demareze cât mai repede o anchetă. Operaţiunea a dat rezultate, dar a fost condusă ca şi cum Guvernul afgan nu ar exista. Ruşii şi americanii au efectuat pentru prima dată o operaţiune antidrog comună în Afganistan, distrugând trei laboratoare de fabricare a heroinei şi un laborator de opiu. Intervenţia a permis distrugerea unei cantităţi de 932 de kilograme de heroină şi 156 de kilograme de opiu, în valoare de 250 de milioane de dolari. La operaţiunea, care a avut nevoie de trei luni de pregătire, au participat patru agenţi ai serviciului rus antidrog, forţe speciale americane şi agenţi ai Ministerului afgan de Interne. Rusia denunţă frecvent creşterea traficului de droguri provenind din Afganistan, pe care o atribuie mai ales dezinteresului forţelor americane în această ţară.

Taguri articol


12