Asasinarea jurnalistei ruse Anna Politkovskaia, comandată de un politician din Rusia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Asasinarea jurnalistei ruse Anna Politkovskaia, comandată de un politician din Rusia

Monden 26 Noiembrie 2008 / 00:00 489 accesări

Procesul menit a clarifica circumstanţele în care s-a produs asasinarea jurnalistei ruse capătă o nouă turnură. Asasinarea Annei Politkovskaia ar fi fost comandată de un om politic din interiorul Rusiei. Avocatul unui acuzat a dezvăluit faptul că, potrivit acuzării, crima a fost comandată în Rusia, din cauza articolelor critice la adresa unei persoane politice ruse. Judecătorul care se ocupă de procesul celor patru presupuşi participanţi la această crimă a decis marţi ca audierile să fie deschise publicului, revenind asupra deciziei anterioare. La data de 19 noiembrie, judecătorul Evgheni Zubov şi-a justificat decizia printr-o cerere transmisă de juraţi, care se temeau pentru propria lor siguranţă. Unul dintre juraţi a intervenit însă imediat, asigurînd presa că o asemenea cerere nu a fost niciodată prezentată de către el sau colegii lui. În plus, avocatul a mai declarat presei că actul acuzării desemna un om politic neidentificat din Rusia drept cel care a comandant crima. Parchetul afirmase în timpul anchetei că asasinatul fusese ordonat din străinătate. “În concluziile acuzării, nu este vorba de cineva atît de puternic, atît de teribil, ci de un actor politic din interiorul ţării”, a declarat avocatul, adăugînd totodată că nu ştie despre cine este vorba. “În dosarele anchetei apar motivul şi comanditarul, cel puţin singura cauză a comanditarului crimei: reportajele care prezentau într-o manieră critică anumiţi actori politici”, a adăugat acesta.

Anna Politkovskaia, unul dintre puţinii jurnalişti ruşi care a continuat să denunţe încălcările drepturilor omului, în special cele din timpul războiului din Cecenia, de la începutul anilor 2000, a fost asasinată pe data de 7 octombrie 2006, în holul imobilului său din Moscova. Procesul participanţilor prezumtivi la asasinat a fost deschis la 17 noiembrie, în capitala rusă, în faţa unui tribunal militar, în absenţa finanţatorului crimei şi a persoanei care a tras. Acesta din urmă s-ar ascunde în prezent în străinătate.

Taguri articol


12