Dumitru Cănănău şi Cosmin Cristian Grigoraş, acuzaţi de uciderea taximetristului Hari Băcanu, au aflat, la sfârşitul săptămânii trecute, că instanţa Curţii de Apel Constanţa a menţinut sentinţa prin care au fost condamnaţi, anul trecut, de Tribunalul Constanţa, la câte 25 ani de închisoare. Decizia mai poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cei doi au fost trimişi în judecată pentru tâlhărie şi omor calificat deosebit de grav, alături de al treilea complice, Paul Adam Mecu, care s-a sinucis, în vara anului 2008, în penitenciar. Iniţial, Cănănău şi Grigoraş au recunoscut că l-au omorât pe Hari Băcanu, dar imediat ce Mecu a murit, cei doi şi-au schimbat declaraţiile şi au dat vina pe complicele sinucigaş, despre care au susţinut că este adevăratul criminal. Drept urmare, Cănănău şi Grigoraş au solicitat judecătorilor să îi achite pe motiv că nu au avut nicio legătură cu crima, în vreme ce procurorul a cerut condamnarea lui Cănănău şi Grigoraş la detenţie pe viaţă. Magistraţii au considerat că pedepsele primite sunt corecte şi au respins apelurile declarate de cei doi şi de procurori. Reamintim că, în ianuarie 2008, Cănănău, Grigoraş şi Paul Mecu au premeditat crima, întocmind un plan în cele mai mici detalii. Ei l-au ales la întâmplare pe taximetrist şi i-au cerut să îi ducă în satul constănţean Petroşani. Pe drum, sub pretextul că trebuie să urineze, asasinii i-au cerut lui Băcanu să oprească, iar după ce acesta a tras maşina pe dreapta, au trecut la atac. Conform anchetatorilor, Cănănău l-a sugrumat cu un şiret, în timp ce Grigoraş îl buzunărea, iar Mecu l-a lovit cu un pistol cu aer comprimat şi apoi l-a împuşcat în cap. Cei trei au târât corpul taximetristului pe câmp şi l-au incendiat, după ce l-au stropit cu benzina adusă într-un bidon. Asasinii au dus taxiul, un Volskswagen Golf 4, acasă la Cănănău şi, după ce l-au ascuns într-un şopron, l-au dezmembrat în vederea comercializării. În timpul urmăririi penale, anchetatorii au stabilit că Dumitru Cănănău a încălcat şi legea privind regimul armelor şi muniţiilor. Arma cu care l-a împuşcat în cap pe taximetrist fusese cumpărată din Italia şi introdusă ilegal în ţară. El a susţinut că avea nevoie de pistol pentru că drumul pe care îl parcurgea între România şi Italia, pentru a aduce maşini ce urmau să fie dezmembrate şi vândute la bucată, era periculos.