Ascultătorul din ureche, ăla care ne asculta şi pînă acum convorbirile telefonice, a primit sarcini noi şi obiective îndrăzneţe de realizat. Trebuie să stea cu pîlnia pe noi ceas de ceas. La începutul carierei sale de bun ascultător, jegul de serviciu, pentru că numai un jeg se poate ocupa cu aşa ceva, folosea paharul. Cu o dexteritate anume, fixa paharul pe perete, ca şi cum l-ar fi pus pe pieptul nostru, ca să asculte ce vorbim în casă. Într-un fel, desfăşura o activitate ilegală, dar benefică pentru cîrcotaşii securişti. În acea perioadă de adînci şi profunde ascultări, ascultătorul din urechea noastră suferea cumplit de otită. Să nu credeţi că munca de ascultare este uşoară, lipsită de griji şi de primejdii. În timp, de atîta ascultat pe la uşi, ferestre sau telefoane mobile, timpanele ascultătorului de serviciu se uzează. Pe de altă parte, este pîndit la tot pasul de viruşi sau microbi, pentru că şi subiectul mai răceşte din cînd în cînd… De azi înainte, sîntem o ţară de ascultători. Ne ascultăm unii pe alţii. Cei obişnuiţi să ciulească urechile în dreapta şi în stînga eşichierului politic au şanse în plus de afirmare. Se caută cadre noi cu studii la Conservator, clasa trombon. Întotdeauna, în astfel de momente cheie, suflătorii s-au dovedit a fi mai mult decît utili pentru societatea noastră multilateral dezvoltată. Tehnica modernă i-a redus la tăcere pe şopîrlitorii de profesie. I-a decimat. Ascultătorul l-a lăsat fără pîine pe spălătorul de urechi. Mă refer, evident, la individul care ştia ca nimeni altul să-i bage limba în urechea şefului ca să-l informeze la timp şi întocmai. Acum, după ce ascultarea telefoanelor a fost legalizată în masă, românii se vor asculta unii pe alţii. În aceste zile, este la modă conjugarea verbului “A asculta”. Secvenţele din viaţa noastră vor fi stocate vreme de şase luni, timp în care se recomandă să nu scoatem vreun mahăr din sărite. Cunoscut pentru zelul său profesional, ascultătorul din urechea noastră s-a apucat de grădinărit. Pune peste tot sămînţă de şantaj. Optimist din fire, s-a angajat ca, în primele şase luni ale anului, să obţină producţii record pe cap de cetăţean şantajat. Dacă măcăni în front, te-am ascultat şi te-am executat! Din cîte am auzit, se va pune un accent deosebit pe socializarea ascultătorului din urechea noastră. El trebuie să fraternizeze nu numai cu timpanele, pentru că asta este menirea lui, ci şi cu subiectul pe de-a-ntregul. Pe vremea Securităţii, ascultătorul era un anonim desăvîrşit botezat adeseori cu diverse nume de cod. Poate că a venit vremea ca el să coboare din cuibuşorul pe care l-a amenajat în urechea noastră, fie dreapta, fie stînga, nu contează. De ce, atunci cînd îi ascultă convorbirile telefonice, nu s-ar uita în ochii lui! Într-o astfel de ipostază, altfel este receptat mesajul, dacă tot e în joc securitatea şi integritatea patriei noastre. Un bun prieten de-al meu îşi tot îndesa nu ştiu ce în urechi. Am crezut că a răcit şi este bolnav. “Nu, nici vorbă, stai liniştit, îmi hrănesc ascultătorul…” Românul, cît este el de ascultat şi de persecutat, rămîne un om de omenie!