Aseară, la Bucureşti, a avut loc ceremonia funerară a atletei Maria Cioncan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Aseară, la Bucureşti, a avut loc ceremonia funerară a atletei Maria Cioncan

Sport 23 Ianuarie 2007 / 00:00 629 accesări

Aflat ieri, în Bulgaria, la Plovdiv, în aşteptarea încheierii formalităţilor de aducere în ţară a corpului neînsufleţit al atletei Maria Cioncan, preşedintele Federaţiei Române de Atletism, Ilie Floroiu, a spus că, în ciuda intervenţiei diplomatice, “bulgarii sînt groaznici”, deoarece au prelungit procedurile. “Am fost prezenţi aici la ora 12.00, dar apoi ne-au spus că vor mai fi întîrzieri. Deşi se află aici şi consulul României şi conducerea federaţiei, bulgarii sînt groaznici. A avut loc o asemenea tragedie şi în ciuda acestui fapt, dar şi a intervenţiei diplomatice, trebuie să aşteptăm atât de mult. În opinia mea, dacă vom reuşi să plecăm la ora 17.00, cred că vom ajunge la Bucureşti, undeva între orele 21.00 şi 22.00”, a declarat preşedintele Floroiu, care a mai spus că, indiferent de ora la care cortegiul funerar va ajunge în Capitală, la sediul federaţiei va avea loc ceremonia programată în memoria Mariei Cioncan. “Nu contează ora la care vom ajunge la Bucureşti. Trupul ei neînsufleţit va fi expus la sediul federaţiei, aproximativ o oră, după care cortegiul îşi va continua drumul spre locul natal al Mariei, comuna Maieru, din Bistriţa-Năsăud. Ne-au sunat foarte mulţi oameni, de la sportivi şi antrenori, până la simpli cetăţeni, care vor să aprindă o lumânare şi să pună o floare pe sicriul ei”, a declarat Floroiu. Medicii legişti au stabilit că decesul s-a produs din cauza unui grav traumatism cranio-cerebral. Atleta Maria Cioncan, medaliată cu bronz în proba de 1.500 de metri la Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004, a decedat, duminică, în urma unui accident rutier produs în Bulgaria, pe şoseaua dintre Sofia şi Plevna, lîngă satul Gorni Dabnik, unde, potrivit poliţiei bulgare, se produc foarte multe accidente.



12