LUCRĂRI Dintr-o urbe plină de gropi, Ovidiu se transformă uşor, uşor într-o localitate mai aproape de secolul în care trăim. Şi asta datorită programelor locale de dezvoltare, menite să îmbunătăţească imaginea oraşului. Unul dintre aceste programe cuprinde reabilitarea tramei stradale. În acest sens, la sfârșitul lunii, Primăria va finaliza asfaltarea a 37 de străzi, proiect care se derulează cu fonduri europene. Începute în 2010, din păcate, lucrările trebuiau finalizate la 31 octombrie 2013, însă, din cauza unor probleme independente de Primăria Ovidiu, doar 13 artere erau finalizate la data când proiectul trebuia încheiat proiectul. Managerul proiectului, Laura Petrescu, spune că, în timp ce străzile erau pregătite pentru asfaltare, au fost descoperite zeci de branșamente ilegale la rețelele de apă, canalizare și chiar gaze. ”Branșamentele erau vechi de peste 20 de ani. Oamenii aveau declarată racordarea locuințelor la rețelele de apă și canalizare, dar problema a fost că nu aveau autorizație de construcție. Așa că a fost o adevărată muncă de Sisif pentru a-i pune pe oameni în legalitate”, a spus Laura Petrescu. Ea adăugat că, de asemenea, constructorul s-a lovit şi de câteva construcţii ilegale ale unor locuitori din Ovidiu. Unii dintre aceştia şi-au extins proprietatea ilegal, ridicând garduri pe domeniul public. La rândul său, primarul orașului, George Scupra, a declarat că a trebuit să explice conducerii Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Brăila, care a aprobat proiectul de asfaltare a celor 37 de artere din Ovidiu, situația din localitate și motivele pentru care proiectul întârzie.
ÎNȚELEGERE Reprezentanţii ADR Brăila au înţeles că întârzierile au fost independente de administraţia publică locală şi au acceptat extinderea termenului de execuţie a lucrărilor până pe 31 august, timp suficient pentru ca Primăria să poată finaliza proiectul. „Cu toate aceste probleme, nu am renunţat la proiect, fiind conştient că asfaltarea străzilor este în interesul comunităţii. Până în prezent au fost modernizate 22 de străzi, iar restul până la 37 vor fi finalizate până la sfârșitul acestei luni. Străzile sunt decopertate, singurul lucru care a rămas de făcut este turnarea asfaltului, lucru pe care îl vom face, pentru a ne putea încadra în termenul stabilit de ADR Brăila“, a adăugat Scupra.