Doar 43% din locuinţele din România sunt asigurate, în condiţiile în care proprietarii români sunt obligaţi să facă asta, dar nu şi sancţionaţi în lipsa poliţei. Comparativ, în Bulgaria, doar 7% dintre locuinţe sunt asigurate, iar în Ungaria - 72%. În România, prima medie anuală plătită de proprietari este de 69 euro, iar valoarea medie acoperită este de 48.500 euro. „În ultimul timp, valoarea daunelor plătite în Europa Centrală şi de Est (ECE) a crescut, fie din cauza calamităţilor naturale tot mai dese, fie pentru că oamenii au din ce în ce mai multe proprietăţi asigurate. Preţul creşte constant, dar chiar şi aşa, oamenii nu renunţă la prudenţă. Cu excepţia României şi Ungariei, în toate statele ECE a crescut numărul locuinţelor protejate”, spune oficialul Generali Asigurări Jiri Strelicky. În opinia sa, tocmai lipsa sancţiunilor pentru cei care nu-şi asigură casele face ca numărul poliţelor încheiate să fie atât de mic. „În alte ţări, spre exemplu, asigurarea clădirii sau bunurilor nu este obligatorie, însă băncile au nevoie de ea atunci când negociază credite ipotecare sau imobiliare”, mai spune Strelicky. Pe de altă parte, nici implementarea poliţei obligatorii PAID nu a fost una tocmai de succes, asigurarea de 10/20 euro fiind sabotată tocmai de firmele care o emiteau, mulţi jucători membri ai Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor preferând să-şi promoveze propriile produse.