Plenul Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis, ieri, să facă noi demersuri pentru emiterea unei Hotărâri de Guvern pentru ca asigurarea de risc profesional a magistraţilor prevăzută de lege să devină efectivă. CSM a reţinut că judecătorii şi procurorii pot beneficia de despăgubiri acordate din fondurile bugetare ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, ale Ministerului Public sau, în cazul judecătorilor şi procurorilor militari, din fondurile Ministerului Apărării, în cazul în care viaţa, sănătatea ori bunurile le sunt afectate în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea, potrivit Legii 303/2004. Astfel, CSM a apreciat că se impune o nouă modificare legislativă, întrucât alineatul al doilea al aceluiaşi articol precizează că despăgubirile pot fi acordate în condiţiile stabilite prin hotărâre a guvernului, care însă nu a adoptată încă. CSM a atras atenţia, în mod repetat, în discuţiile purtate cu reprezentanţii puterii executive asupra consecinţelor pe care lipsa hotărârii de guvern, a cărei necesitate este impusă de lege, le poate genera.