Mircea Dușa, ministrul Apărării, a inițiat, în calitate de deputat, un proiect de lege care prevede că doar piloții, însoțitorii de bord și parașutiștii vor fi asigurați în eventualitatea producerii unor accidente. La ora actuală și personalul nenavigant beneficiază de aceste polițe care sunt obligatorii. Dușa a apreciat, în expunerea de motive, că această situație generează "costuri suplimentare ce nu se justifică". "Ca urmare, pentru asigurarea cheltuirii judicioase a resurselor bugetare, se impune modificarea Statutului personalului aeronautic din aviaţia militară a României în sensul asigurării de drept doar a personalului aeronavigant. Aceste dispoziţii sunt mai aproape de necesităţile instituţiilor militare, asigurând alocarea de fonduri numai pentru persoanele care desfăşoară activităţi cu un grad ridicat de pericol, astfel fiind evitate situaţiile în care, spre exemplu, personalul tehnic ingineresc de aviaţie, navigatorii de sol, meteorologii trebuie să fie asigurați, fără ca acest lucru să fie justificat de existenţa vreunui pericol în activitatea pe care o desfăşoară", menţionează Duşa. Proiectul a fost depus pe 20 aprilie şi se află în consultare publică la Camera Deputaţilor.