În conformitate cu prevederile Legii 263/2010, orice persoană care doreşte să se asigure în sistemul public de pensii poate încheia un contract de asigurare socială. Purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Constanţa, Kristina Mutiş, a declarat că în această categorie intră avocaţii ...
De luna viitoare, medicii curanţi dermatologi vor consemna în dosarele pacienţilor diagnosticaţi cu psoriazis cronic sever care vor fi supuse analizei Comisiei de Experţi din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), pentru aprobarea terapiei specifice, atât Denumirea Comună Internaţională ...
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) demarează, la 1 mai, un program-pilot de combatere a muncii la negru. Pentru moment, programul vizează contribuabilii cu risc mare de evaziune din Ploieşti şi Braşov, care vor fi controlaţi la sânge, însă va fi aplicat în toată ţara, de la 1 ianuarie ...
Bolile reumatice sunt cât se poate de uşor de diagnosticat, însă greu de tratat. De la an la an afectează din ce în ce mai multă lume, pe măsură ce populaţia îmbătrâneşte. Există, totuşi, boli mai puţin cunoscute, de aceea oamenii tind să le ignore simptomele şi să le pună pe seama unor alte ...
ÎNSCRIERILE CONTINUĂ Depunerea de proiecte în cadrul programelor de stat pentru IMM continuă, cele mai căutate fiind în continuare subvenţiile de 10.000 euro oferite pentru înfiinţarea şi dezvoltarea microîntreprinderilor. Până ieri, pe site-ul oficial al schemei (www.aippimm.ro) se înscriseseră 1.203 ...
Pentru prima dată în ultimii şase ani, lista cu medicamente se va actualiza, a anunţat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. „Începând cu luna mai vom compensa 17 medicamente orfane, fără echivalent terapeutic, care se adresează pacienţilor ce suferă de forme rare ale unor boli precum cancerul ...
Peste 7.000 de persoane cu autism erau înregistrate în România în 2012, a declarat ieri preşedintele Federaţiei pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist (FEDRA), Carmen Ghercă, ea estimând că, în realitate, sunt peste 15.000 de persoane diagnosticate cu autism ...
În ciuda ineficienţei şi birocraţiei, totalul veniturilor colectate de Fisc a crescut cu 4,63% în trimestrul I din 2014, faţă de perioada similară din 2013, la 42,426 miliarde lei. Potrivit unui raport publicat ieri de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), creşterea a avut loc în condiţii ...
Spitalele din România au prea multe paturi, este concluzia unui proiect de hotărâre lansat în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii (MS). Numărul de paturi aprobat pentru spitale va scădea cu 4.177 până în 2016, când se urmăreşte atingerea mediei europene la acest capitol, potrivit documentului ...
Cardul naţional de sănătate va fi distribuit asiguraţilor, gratuit, prin poştă, iar în cazul în care titularul nu va fi găsit la domiciliu de două ori, actul va fi returnat casei de asigurări de sănătate în raza căruia se află locuinţa acestuia, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii ...
Liberalii au anunţat, ieri, că vor iniţia demersurile pentru depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Ponta 3 dacă, până la 1 mai, Executivul nu va introduce măsurile de reducere a contribuţiilor asigurărilor sociale cu cinci puncte procentuale şi de eliminare a impozitului pe profitul ...
Medicii, asistenţii medicali, infirmierii, cu toţii sunt pioni principali în acordarea asistenţei medicale bolnavilor, internaţi sau trataţi în ambulator. Aşa cum este firesc, pacienţii, care sunt plătitori la Fondul Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de ...
GRĂBIŢI-VĂ! Depunerea de proiecte în cadrul programelor de stat pentru IMM continuă cu drag şi spor, cele mai căutate fiind subvenţiile de 10.000 euro oferite pentru înfiinţarea şi dezvoltarea microîntreprinderilor. Până ieri, pe site-ul oficial al schemei (www.aippimm.ro) se înscriseseră 1.140 de ...
Chiar dacă portocaliii au plecat de ceva vreme de la guvernare, urmările perioadei în care au stat la cârma ţării se pare că încă sunt vizibile! O categorie socială despre care actuala putere spune că a fost afectată de măsurile aplicate de guvernarea Boc o reprezintă o parte dintre vârstnicii care ...
Veşti extrem de bune vin de la Guvern pentru medicii şi farmaciştii rezidenţi. Acordarea unei burse lunare neimpozabile de 670 de lei pentru medicii şi farmaciştii rezidenţi a fost inclusă în Ordonanţa privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, printr-o OUG care a fost publicată vineri în ...
ŞI-AU DAT DE LUCRU Oricât de greu v-ar veni să credeţi, în ciuda obtuzităţii dovedite în timpul petrecut la guvernare, pedeliştii sunt oameni cărora le mai vin, din când în când, idei. Probabil că puterea orbeşte sau prosteşte, pentru că, dacă în timpul în care au condus ţara au tăiat salarii, au ...