Asigurătorii mizează pe scumpirea RCA şi CASCO

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În 2011

Asigurătorii mizează pe scumpirea RCA şi CASCO

Economie 10 Martie 2011 / 00:00 622 accesări

• RCA A DEPĂŞIT CASCO, DUPĂ ZECE ANI • Premieră pe piaţa asigurărilor - anul trecut, poliţele obligatorii RCA le-au depăşit, pentru prima oară în ultimul deceniu, pe cele facultative CASCO, pe fondul diminuării veniturilor populaţiei şi căderii pieţei auto şi de leasing, spun cei de la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). Pentru 2011, asigurătorii estimează o reducere a subscrierilor pe segmentul auto, care va afecta fluxul de lichidităţi şi va determina o majorare a tarifelor. În 2010, subscrierile RCA au însumat 2,51 miliarde lei, în creştere cu 11,3% faţă de 2009, iar poliţele CASCO au scăzut cu 25,1% la 2,49 miliarde lei. „Despăgubirile RCA au crescut cu 1,66%, la 1,62 miliarde lei, în timp ce pe segmentul CASCO au coborât cu 14,4%, la 2,48 miliarde lei”, potrivit CSA.

• PUŢINI ROMÂNI ÎŞI REÎNNOIESC POLIŢELE • Pentru 2011, trendul general este de scumpire a poliţelor RCA şi CASCO, întrucât multe firme de profil au făcut deja reduceri semnificative de cheltuieli în ultimii doi ani. „În condiţiile în care şi în 2010 s-au aplicat măsuri de austeritate, asigurătorilor le va fi greu să continue aşa şi în 2011. Piaţa românească este foarte sensibilă la preţ şi orice creştere de tarife, în cazul poliţelor auto, aduce pierderi de clienţi, care vor căuta oferte mai bune”, spune directorul general al Allianz-Ţiriac, Rangam Bir. Jucătorii din piaţă speră ca piaţa auto şi, implicit, cea a leasingului să revină pe plus, întrucât majoritatea poliţelor CASCO sunt semnate la încheierea contractului de finanţare. O altă problemă a firmelor de profil este că mulţi clienţi renunţă să-şi reînnoiască asigurările şi „vânează” produse mai ieftine, fapt care a înăsprit considerabil concurenţa din piaţă. Nu în ultimul rând, un aspect pe care asigurătorii par să îl ignore este scumpirea carburanţilor, care i-ar putea determina pe mulţi dintre şoferi să schimbe maşina pe autobuz.

• SCHIMBARE DE LIDER • În 2010, pe segmentul CASCO, prima poziţie a fost ocupată de Allianz-Ţiriac, cu subscrieri de 120 milioane euro, urmată de Omniasig (103 milioane euro) şi Groupama (90 milioane euro). În cazul RCA, Astra este lider detaşat, cu subscrieri de 144 milioane euro, pe următoarele poziţii clasându-se Carpatica Asig şi Euroins, ambele cu venituri de 63 milioane euro. Topul este încheiat de Omniasig (60 milioane euro) şi Allianz-Ţiriac (53 milioane euro). Per ansamblu, liderul pieţei asigurărilor este Astra, cu încasări de 1,11 miliarde lei, în creştere cu 37% faţă de 2009. Pe locul doi au coborât cei de la Allianz-Ţiriac, cu venituri de 1,03 miliarde lei, în scădere cu 20% comparativ cu anul precedent.



Ştiri recomandate

12