Compania japoneză Honda a prezentat versiunea îmbunătăţită a celebrului său robot umanoid ASIMO, afirmând că modificările aplicate îi permit să vorbească de ”o trecere de la maşina automată la maşina autonomă”. În acelaşi timp, compania a anunţat înfiinţarea unei noi divizii Honda Robotica. Aceasta nu doar că va continua cercetările în domeniul roboticii, ci se va ocupa şi de producţia în masă şi de utilizarea practică a roboţilor. Experţii niponi susţin că l-au învăţat pe ASIMO să evalueze mediul înconjurător, să interacţioneze cu acesta şi chiar să anticipeze acţiunile oamenilor. Androidul poate să identifice oamenii după voce şi aspectul lor exterior şi să recunoască vocile mai multor persoane care vorbesc în acelaşi timp. Potrivit creatorilor săi, robotul poate fi folosit pentru activităţi în condiţii extrem de periculoase, cum ar fi cele de la centrala nucleară Fukushima, grav avariată în urma cutremurului şi tsunamiului de la 11 martie. Un reprezentant al Honda a spus că operatorul centralei Fukushima, Tepco, s-a interesat de faimosul robot, dar intenţionează să-l testeze temeinic înainte de a-l folosi în eliminarea consecinţelor accidentului.
Robotul umanoid arată ca un astronaut în costum spaţial. Are o înălţime de 130 de centimetri şi o greutate de 48 de kilograme, cu 6 kg mai puţin decât modelul precedent. ASIMO poate să se deplaseze cu o viteză de 9 km/oră, cu 3 km/oră mai repede faţă de predecesorul său. Noul robot nu numai că merge înainte şi înapoi, ci poate să-şi menţină echilibrul pe o suprafaţă care vibrează sau pe un teren accidentat. El poate să joace fotbal (mai exact, să lovească mingea cu piciorul), să urce scările şi să strângă mâna unui om. Pentru rezolvarea acestei ultime sarcini, experţii au acordat o atenţie deosebită manipulării mânii robotului, pentru ca el să poată realiza nu doar operaţiuni complexe, ci şi să utilizeze limbajul semnelor în comunicarea cu oamenii. ASIMO lucrează cu fiecare deget în mod independent, astfel încât robotul poate să ia mâna unui om, să deschidă o cutie cu bere, să toarne lichidul într-un pahar, ghidându-se după comenzile vocale ale omului.