Asistaţii social, prea \"preţioşi\" să planteze copaci

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Lumina. Şi săraci, şi fuduli

Asistaţii social, prea \"preţioşi\" să planteze copaci

Administrație 09 Noiembrie 2010 / 00:00 593 accesări

Asistăm pe zi ce trece la gesturi tot mai disperate ale unor persoane care încearcă să facă faţă „provocării“ de a supravieţui lansate de guvernanţi. Salariile mizere, ratele de la bănci care trebuie achitate, dar pentru care nu mai sunt bani, cheltuielile tot mai mari de întreţinere a locuinţei şi costurile ridicate ale alimentelor îi aduc pe cei mai mulţi dintre români în pragul disperării. Indiferent câte ore lucrează, oamenii sunt tentaţi, parcă mai mult ca oricând, să se înhame la un nou job. Asta ar fi o categorie de oameni. Există însă şi asistaţii de profesie, cei cărora le e prea lene să muncească chiar şi atunci când li se întinde o mână de ajutor. Un exemplu de lene este dat de locuitorii cu dosare de ajutor social din comuna Lumina. Primăria comunei a primit de la Consiliul Judeţean Constanţa, în urmă cu două săptămâni, 20.000 de pomi printr-un program de plantare perdele forestiere. Există însă o problemă. Nu are cine să planteze aceşti copaci. „După ce am primit copacii, am chemat o parte dintre oamenii care primeau ajutor social de la Primărie să vină la plantat. Am împrumutat o foreză pentru pământ, iar oamenii trebuie doar să pună puieţii în gropi şi să tragă pământ peste rădăcinile lor. Au fost persoane care au venit o zi, iar a doua zi au spus că le este greu să muncească, că sunt bolnavi şi că nu mai pot veni. În felul ăsta am redus şi numărul de persoane care primesc ajutor social. Sunt oameni în putere, dar cărora nu le place să muncească“, a declarat primarul din Lumina, Dumitru Chiru. Autoritatea locală a decis, ca urmare a refuzului persoanelor în putere care sunt asistate social de a participa la lucrările de plantare, să anuleze dosarele de ajutor, astfel încât, dacă luna trecută 60 de persoane au primit ajutor social, luna aceasta, numărul lor a scăzut la 44. „I-am chemat să muncească, le-am oferit un loc de muncă, însă nu am cu cine să discut. Am încercat să-i stimulăm. Le oferim câte 10 bani pentru fiecare copac plantat. Nici aşa nu vin să muncească. Preferă să meargă să strângă fier vechi sau să dea foc unor cauciucuri pentru a strânge câte un kg sau două de fier pe care le vând“, a mai spus Chiru, adăugând că acum doar patru persoane participă la plantatul copacilor, dintre care două sunt angajate ale Primăriei. Problema nu este una nouă pentru primarul din Lumina, care spune că în campania care a fost derulată anul trecut au fost plantaţi alţi 20.000 de copaci, cu angajaţii Primăriei şi cu elevii de la şcoală.



12