Consiliere juridică gratuită pentru bătrîni în ceea ce priveşte contractele de înstrăinare a unor imobile, aceasta este proiectul legislativ votat ieri de Camera Deputaţilor, prin care vîrstnicii s-ar putea feri de încheierea unor tranzacţii defavorabile. Proiectul vizează modificarea Legii privind asistenţa socială a persoanelor vîrstnice în sensul extinderii domeniilor în care consilierea juridică este gratuită pentru bătrîni. Astfel, consilierea juridică va fi asigurată, din oficiu sau la cerere, după caz, de către autoritatea tutelară a consiliului local pe raza căruia domiciliază persoana respectivă. Autoritatea tutelară este obligată să încheie o anchetă socială în termen de 10 zile de la depunerea sesizării şi, în funcţie de rezultatele acesteia, poate cere în instanţă anularea contractului suspectat de malversaţiuni. „Actuala formă a legii prevede asistarea persoanelor vîrstnice doar în cazul contractelor de întreţinere (...) Considerăm că se impune extinderea acordării de asistenţă juridică gratuită şi în cazul altor acte de înstrăinare ale unor imobile, cu atît mai mult cu cît, dacă în cazul contractului de întreţinere se poate solicita rezilierea lui pe parcurs, în cazul unor contracte de vînzare-cumpărare, donaţii sau garanţii pentru împrumuturi imobiliare care au obiect bunurile mobile sau imobile ale persoanei vîrstnice, posibilitatea rezilierii acestora este dificilă şi foarte scăzută”, apreciază iniţiatorii, parlamentari din toate partidele. Ei susţin că proiectul este necesar din cauza numărului mare de cazuri în care unii bătrîni au fost păcăliţi datorită informării insuficiente asupra clauzelor contractuale conţinute de actele pe care le-au semnat. “Am iniţiat această propunere legislativă deoarece am primit multe sesizări de la pensionari de bunăcredinţă care au fost păcăliţi care au fost păcăliţi la încheierea unor contracte de vînzare-cumpărare, donaţii sau împrumuturi, din neştiinţă sau naivitate, de către răuvoitori sau profitori fără scrupule”, se arată în expunerea de motive a legii. Guvernul a fost de acord cu iniţiativa legislativă, iar Camera Deputaţilor, decizională, a adoptat legea cu 175 de voturi “pentru”, unul împotrivă şi două abţineri.