Un studiu realizat de Centrul Român de Politici Economice pentru Comisia Naţională de Prognoză indică faptul că România ocupă locul 45 în primele 50 de ţări în funcţie de cheltuielile pentru sănătate pe cap de locuitor, cu decalaje importante faţă de statele dezvoltate din Uniunea Europeană. Suma alocată în România pentru sănătate este de 470 dolari pe locuitor, sub media mondială de 650 dolari pe locuitor. "România prezintă un handicap din punctul de vedere al accesului la asistenţa medicală, cu inegalităţi în profil teritorial, mai ales în mediul rural, şi/sau social, categorii de persoane aflate în zona de excluziune socială. O explicaţie a acestei situaţii constă în finanţarea insuficientă a asistenţei medicale a populaţiei, accentuată în ultimii ani de criza fondului de asigurări sociale de sănătate şi de nivelul scăzut al alocaţiilor bugetare, între 3-4% din PIB faţă de 8-10% în ţările dezvoltate ale UE. În consecinţă, reforma sistemului de sănătate, a mecanismului de alocare a resurselor şi ameliorarea serviciilor medicale reprezintă elemente cheie ale strategiei de dezvoltare a României pe termen mediu şi lung, care să contribuie la convergenţa cu statele membre UE", se spune în studiu. Primele locuri ale clasamentului sînt ocupate de Statele Unite ale Americii (5.274 dolari/locuitor), Elveţia (3.446 dolari/locuitor) şi Norvegia (3.409 dolari/locuitor). Majoritatea ţărilor dezvoltate din UE se situează între primele 15 ţări, în funcţie de acest indicator, cheltuielile fiind cuprinse între 2.200 de dolari şi 3.000 de dolari. Dintre statele din Europa Centrală şi de Est, Cehia şi Ungaria alocă în jur de 1.100 de dolari pe locuitor, Slovacia şi Polonia aprox. 700 de dolari, iar Bulgaria 500 de dolari. Principalele elemente de protecţie a sănătăţii populaţiei sînt infrastructura medicală (spitale şi alte unităţi sanitare, reţeaua de servicii medicale), baza materială (aparatură tehnico-medicală, medicamente, materiale de uz sanitar), precum şi resursele umane (medici, asistenţi medicali, personal tehnic) al căror nivel, configuraţie şi calitate sînt determinate de politicile sociale ale statului respectiv, în principal de cheltuielile bugetare alocate pentru serviciile de sănătate publică, precum şi de funcţionalitatea sistemului de asigurări de sănătate.