Şi pacienţii neasiguraţi pot beneficia de servicii medicale. Este vorba despre cei care figurează ca neasiguraţi la sănătate din vina angajatorului, care nu le-a virat contribuţia la Fondul Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Totul este ca atunci când ...
Activista ecologistă Erin Brockovich, interpretată de Julia Roberts în filmul regizat de Steven Soderbergh în anul 2000, care i-a adus mult râvnitul premiu Oscar actriţei americane, a fost arestată pentru că şi-a condus barca cu motor în stare de ebrietate, pe Lacul Mead din apropiere de Las Vegas. Edwin ...
Medicii care s-au specializat în Israel, SUA, Canada, Australia sau Noua Zeelandă pot profesa în România ca medici specialişti dacă formarea efectuată într-unul din aceste state este echivalentă cu rezidenţiatul românesc, aceasta fiind una din condiţiile prevăzute într-un proiect propus de Ministerul ...
Sâmbăta, 1 iunie, chiar de Ziua Copilului, se desfăşoară proiectul „Sănătate în Comunitate”, eveniment realizat de o echipă formată din 24 de persoane, care vor acorda ajutor şi asistenţă persoanelor în vârstă şi tuturor celor care îl solicită, în cadrul unei acţiuni de testare ...
“DOSARUL TRANSFERURILOR” SE REJUDECĂ După ce, vineri seară, s-a anunţat că cei trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) vor anunţa, luni, sentinţa în cazul celor opt oameni de fotbal judecaţi în “Dosarul transferurilor”, iată că ieri verdictul final ...
Aproape trei sferturi dintre lesbienele, homosexualii, bisexualii şi transsexualii care trăiesc în ţările UE nu îndrăznesc să se afişeze în public ţinându-şi de mână partenerul, arată un raport al Agenţiei pentru drepturile fundamentale a UE (FRA), prezentat vineri, cu ocazia Zilei mondiale de luptă ...
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanţa informează asiguraţii şi furnizorii de servicii medicale din asistenţă medicală primară despre condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014, conform contractului cadru ...
Coordonatorul de proiecte al organizaţiei Vier Pfoten România, Kuki Bărbuceanu, a declarat, ieri, că amendarea persoanelor care hrănesc câinii fără stăpân, măsură pe care Primăria Capitalei vrea să o introducă, este \"o aberaţie cap - coadă\", iar aplicarea ei ar fi \"o bombă cu ceas\". Decizia de a ...
Comitetele locale de sănătate şi Asociaţiile de Ajutor Mutual ar putea fi modele de asistenţă medicală, parte de bază a asistenţei medicale, având în vedere că prin acest model este responsabilizată şi comunitatea locală, a susţinut, ieri, secretarul de stat în ministerul Sănătăţii, dr. Raed ...
Reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) spun că, în perioada minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, peste 5.000 de persoane au fost salvate şi asistate medical. Bilanţul pompierilor arată că, în perioada 30 aprilie - 6 mai, la nivel naţional, efectivele IGSU au fost angrenate ...
Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa anunţă programul de lucru al unităţilor sanitare din judeţ care vor asigura asistenţă medicală în perioada 1-4 mai şi în perioada Sărbătorilor Pascale 5-6 mai. Astfel, spitalele din judeţ funcţionează cu linii de gardă de profil şi ...
Perioada vacanţelor bate la uşă. Şi pentru a avea însă parte de o vacanţă reuşită, fără probleme, reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanţa sfătuiesc ca, atunci când alegeţi un concediu peste hotare, într-una din ţările UE, să apelaţi la cardul european de ...
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică şi Control în Sănătate Publică din cadrul Ministerului Sănătăţii (MS) au efectuat un control în perioada 4 - 29 martie, în 378 de unităţi sanitare cu paturi, pentru a verifica respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte calitatea condiţiilor de ...
Cei 33 de militari care s-au înrolat, la sfârşitul anului trecut, în Batalionul 307 de Infanterie Marină (BIM) au susţinut, ieri, în poligonul Babadag, ultimul test înainte de terminarea instrucţiei care a durat patru luni. În acest timp, ei au fost învăţaţi cum să supravieţuiască, să organizeze şi ...
Batalionul 307 Infanterie Marină (BIM) va desfăşura în perioada 16 - 17 aprilie 2013 exerciţii de antrenament ale grupelor de cercetare. În cele două zile de pregătire, militarii vor efectua antrenamente în poligonul de luptă urbană pentru salvare – eliberare ostatici şi exerciţii tactice cu trageri ...
Reprezentanţii Camerei de Comerţ Americană în România (AmCham România), Camerei de Comerţ Americană pe lângă UE (AmCham EU) şi Local American Working Group (LAWG) - filiala locală a Pharmaceutical Research and Manufacturers of America (PhRMA), înfiinţată în 2010 de către companiile farmaceutice ...