Fostul majordom al Papei Benedict al XVI-lea, acuzat de furt de documente confidenţiale, a fost eliberat din închisoare şi transferat în arest la domiciliu, anunţă purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi. Arestat pe data de 23 mai, având asupra sa documente confidenţiale provenind ...
Laboratoarele medicale Bioclinica, în colaborare cu compania medicală MSD, demarează, în cadrul platformei „Împreună pentru viaţă - Sănătate prin cunoaştere”, o nouă campanie de testare pentru depistarea virusului hepatitei C (VHC). Anul acesta, campania va fi desfăşurată şi în centre din ...
Alianţa pentru Sănătate din România (APSR) susţine egalitatea de şanse între ambulanţele publice şi ambulanţele private. „Ambulanţele private reprezintă una dintre importantele modalităţi de eficientizare a costurilor şi este firesc să fie reglementate prin noua Lege a Sănătăţii” ...
Întâlnirea de vineri, dintre ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, şi premierul Victor Ponta s-a finalizat cu o serie de măsuri ce urmează a fi luate în Sănătate, un domeniu care s-a „decompensat” în timp, în prezent ajungându-se la situaţii ce cu greu mai pot fi rezolvate. Guvernul trebuie ...
Procurorii constănţeni continuă cercetările în cazul dublului suicid petrecut miercuri seară, în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă. Oamenii legii spun că nici Ionuţ Marius Magda, de 30 de ani, nici Doru Asavei, de 41 de ani, deţinuţii care s-au spânzurat în celula în care erau ...
Doi deţinuţi din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă şi-au pus capăt zilelor aseară, chiar în celula în care erau încarceraţi. Oamenii legii spun că Doru Asavei, de 41 de ani, din Medgidia, şi Ionuţ Marius Magda, de 30 de ani, din Constanţa, s-au spânzurat de gratiile unei ferestre, unul ...
Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, dr. Dan Căpăţână, a anunţat, ieri, că a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă 35 care face referire la armonizarea legislaţiei româneşti cu cea europeană în ceea ce priveşte transplantul de organe şi donatorii ...
Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Vasile Astărăstoae, a declarat ieri, că organismul profesional al medicilor îşi menţine punctul de vedere referitor la cazul Adrian Năstase, prin declaraţia Consiliului Naţional, adoptată la o întâlnire recentă. El a menţionat că ieri s-a terminat ...
După conferinţa de presă susţinută joi, 28 iunie, de preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, vineri, reprezentanţii medicilor s-au întrunit, la Constanţa, în cadrul Consiliului Naţional al CMR (decizie a medicilor de a susţine consiliile şi în ...
În multe ţări ale lumii civilizate - şi să ne fie scuzat dacă nu ne includem încă, de-a valma, fără nicio nuanţă - funcţionează bine-mersi sute, dacă nu chiar mii de mişcări anarhiste. Dincolo de conotaţia peiorativ-extremistă, greşit cvasi-generalizantă, sunt mişcări care contestă cu argumente ...
Rezultatele meciurilor jucate duminică în etapa a 26-a, ultima, a Campionatului Judeţean de fotbal - SERIA NORD: Voinţa Săcele - Steaua RTS Cogealac 9-4; AS Grădina - Pescarul Ghindăreşti 0-3 (lipsă asistenţă medicală); Recolta Nicolae Bălcescu - Gloria Seimeni 2-5; Dunărea Ciobanu - Ulmetum Pantelimon ...
Proiectul noii legi a Sănătăţii vine cu o serie de modificări în sistem, astfel că spitalele vor beneficia de un alt sistem de finanţare, iar numărul caselor de sănătate se va reduce semnificativ. Toate aceste modificări, dar nu numai, au fost prezentate, ieri, de către ministrul Sănătăţii, dr. Vasile ...
Regiunile din vestul, sudul şi estul ţării se află, astăzi, sub cod portocaliu de caniculă, temperaturile urmând să ajungă, izolat, la 38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 pe arii extinse, potrivit unei avertizări emise de meteorologi. La ...
În judeţul Constanţa va funcţiona, cel mai probabil din toamna acestui an, primul Centru de sănătate multifuncţional, a anunţat directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, dr. Constantin Dina. Este adevărat că un centru multifuncţional îşi desfăşoară ...
Peste 78 de persoane, între care copii şi femei, au fost omorâte miercuri, în regiunea siriană Hama. Până în prezent nu există o confirmare oficială dar principalii suspecţi sunt forţele militare pro-guvernamentale. Televiziunea siriană a relatat că satele Qubair şi Maarzaf din nord-vestul regiunii Hama ...
Ministerului Sănătăţii redeschiderea. Este vorba despre unităţi sanitare din Buftea, Bumbeşti Jiu, Ocna Mureş, Budeşti, Târgu Bujor şi Săcele. Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, susţine că unităţile sanitare vor fi reevaluate pentru a vedea dacă îndeplinesc, într-adevăr, condiţiile pentru a fi ...