Telegraf Online - tag: asistenţă medicală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre asistenţă medicală

Ne vom putea trata în alte state membre UE
25 aprilie 2014 Ne vom putea trata în alte state membre UE

Aşa cum era firesc odată cu intrarea României în UE, populaţia va putea apela şi la serviciile medicale ale ţărilor membre, dar şi locuitorii ţărilor UE vor putea cere ajutor centrelor noastre medicale. România va transpune Directiva Europeană (DE) 24 din 2011 privind aplicarea drepturilor pacienţilor ...

Şeful coloniei de muncă Periprava, cercetat pentru infracţiuni contra umanităţii
25 aprilie 2014 Şeful coloniei de muncă Periprava, cercetat pentru infracţiuni contra umanităţii

Ion Ficior s-a prezentat, ieri, la Parchetul instanţei supreme, pentru a i se aduce la cunoştinţă că, în dosarul în care este acuzat de moartea mai multor deţinuţi, va fi schimbată încadrarea juridică din genocid în infracţiuni contra umanităţii, în baza prevederilor din noul Cod Penal. El este acuzat ...

Salvaţi pe calea aerului
23 aprilie 2014 Salvaţi pe calea aerului

Şapte persoane în stare gravă, între care trei răniţi într-un accident rutier produs în Prahova, la Azuga, au fost transportate la spital, ieri, cu aeronave ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Răniţii din accident au fost aduşi la un spital din Capitală cu un elicopter de tip MI-8, de mari ...

Pagubele provocate de inundaţii, evaluate de Guvern
23 aprilie 2014 Pagubele provocate de inundaţii, evaluate de Guvern

EVALUARE Inundaţiile au trecut, dezastrul a rămas. În urma ploilor torenţiale din ultimele zile, care au afectat şapte judeţe (Teleorman, Ialomiţa şi Prahova, care s-au aflat sub cod roşu, Ilfov, Olt, Dâmboviţa şi Giurgiu, care s-au aflat sub cod portocaliu) din partea de sud a ţării, 86 de sate au fost ...

SCJU, aprovizionat!
19 aprilie 2014 SCJU, aprovizionat!

Pentru perioada sărbătorilor pascale, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) „Sf. Apostol Andrei” Constanţa are asigurat necesarul de medicamente de urgenţă şi materiale sanitare, a declarat managerul SCJU, dr. Dan Căpăţână. El a spus că vor fi asigurate şi liniile de gardă, astfel ...

Asistenţa medicală de urgenţă, asigurată!
19 aprilie 2014 Asistenţa medicală de urgenţă, asigurată!

Atât în perioada premergătoare sărbătorii pascale, cât şi de Paşte, la nivelul judeţului nostru va fi asigurată asistenţa medicală, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa. Vă prezentăm programul de lucru al unităţilor sanitare din judeţ, pentru perioada 19 - 21 ...

Asistenţa medicală de urgenţă, asigurată!
18 aprilie 2014 Asistenţa medicală de urgenţă, asigurată!

Atât în perioada premergătoare sărbătorii pascale, cât şi de Paşte, la nivelul judeţului nostru va fi asigurată asistenţa medicală, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa. Vă prezentăm programul de lucru al unităţilor sanitare din judeţ, pentru perioada 18 - 21 ...

Telegraf
16 aprilie 2014 Telegraf

PERU Tragedie rutieră Cel puţin zece persoane au murit, iar alte 15 au fost rănite, luni dimineaţă, după ce un autobuz a căzut într-o prăpastie aflată pe marginea unui drum din centrul statului Peru. Accidentul a avut loc la kilometrul 133 al drumului care asigură legătura între portul Chimbote (450 ...

Starea sănătăţii trebuie să fie temă principală în campanie
9 aprilie 2014 Starea sănătăţii trebuie să fie temă principală în campanie

Colegiul Medicilor din România (CMR) face apel ca principala temă de dezbatere din campania pentru europarlamentare să fie starea sănătăţii. CMR îi roagă pe viitorii europarlamentari români să susţină Manifestul adoptat de Comitetul Permanent al Medicilor Europeni pentru anul electoral 2014 ...

Ordine în spitalele publice, deconturi corecte!
9 aprilie 2014 Ordine în spitalele publice, deconturi corecte!

Noul Contract-cadru al sistemului sanitar din România, postat deja pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) (www.cnas.ro), aduce unele noutăţi şi în ceea ce priveşte asistenţa medicală spitalicească. Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” ...

Ultimul minut
8 aprilie 2014 Ultimul minut

BURLEANU, ÎN “RĂZBOI” CU “GENERAŢIA DE AUR” Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că Gheorghe Hagi este recunoscut pentru misoginismul său, dar că nu se aştepta ca acesta să “calomnieze o ...

Progresul Medgidia a ratat calificarea în play-off
8 aprilie 2014 Progresul Medgidia a ratat calificarea în play-off

Sâmbătă s-a disputat etapa a 22-a din Liga a IV-a la fotbal, ultima din sezonul regulat, în urma căreia s-a stabilit componenţa play-off-ului şi a play-out-ului. Ultimele două locuri calificante în play-off din Seria Vest au fost ocupate de formaţiile din Cernavodă şi Poarta Albă, astfel că ierarhiile de ...

Pescari salvaţi de poliţişti
29 martie 2014 Pescari salvaţi de poliţişti

Poliţiştii de frontieră au intervenit, în noaptea de joi spre vineri, pentru salvarea unor pescari care se rătăciseră pe mare din cauza ceţii dense. Reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că, la ora 1.30, oamenii legii au fost solicitaţi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea să intervină ...

Etapa a 21-a în Liga a IV-a la fotbal
28 martie 2014 Etapa a 21-a în Liga a IV-a la fotbal

Liga a IV-a la fotbal programează sâmbătă etapa a 21-a, penultima din sezonul regulat. După ultimele două runde din sezonul regulat, primele şase clasate din fiecare serie se vor califica pentru play-off, iar formaţiile rămase vor evolua în play-out. Programul meciurilor - SERIA EST: Portul Constanţa - ...

„Un pirat ne-a urmărit prin ţinta unui aruncător de grenade“
28 martie 2014 „Un pirat ne-a urmărit prin ţinta unui aruncător de grenade“

Misiunile contra pirateriei au reprezentat, pentru Forţele Navale Române, cele mai complexe şi riscante operaţiuni efectuate în afara graniţelor. Departe de casă, într-o zonă necunoscută şi plină de riscuri, militarii constănţeni au avut misiunea de a ţine skiff-urile piraţilor departe de navele ...

O nouă recunoaştere internaţională a SCJU Constanţa!
26 martie 2014 O nouă recunoaştere internaţională a SCJU Constanţa!

Cea mai mare unitate sanitară din judeţ - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” (SCJU) Constanţa - a primit una dintre cele mai râvnite acreditări - ISO 9001: 2008, pentru activităţi de asistenţă spitalicească, dar şi de asistenţă medicală specializată şi alte ...

1...678910...51
12