Preşedintele SUA, Barack Obama şi premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, au convenit ieri să le ofere asistenţă nonmilitară rebelilor sirieni, inclusiv echipamente de telecomunicaţii. Cei doi lideri, care s-au întâlnit la Seul, înaintea summit-ului privind securitatea nucleară, au pledat pentru semnarea acestui acord, cu ocazia reuniunii Prietenii Siriei, care va avea loc pe 1 aprilie, la Istanbul. Ajutoarele ar urma să constea în echipamente medicale şi instalaţii de telecomunicaţii. Washingtonul şi-a exprimat, în mai multe rânduri, opoziţia faţă de livrarea de armament rebelilor sirieni care luptă împotriva trupelor guvernamentale.
Secretarul american pentru Securitate Internă, Janet Napolitano, a decis vineri să permită sirienilor aflaţi pe teritoriul SUA să rămână chiar dacă viza lor a expirat, pentru a evita riscurile asociate unei reveniri într-o Sirie afectată de violenţe. Declaraţiile au oferit şi detaliile condiţiilor necesare pentru această prelungire a şederii, persoanele cu un trecut criminal nefiind incluse. Forţele siriene au bombardat, vineri, mai multe oraşe rebele din Siria, unde zeci de mii de manifestanţi au mărşăluit, cu ocazia unei misiuni a emisarului internaţional Kofi Annan la Moscova şi Beijing, pentru a încerca să oprească vărsările de sânge. Reprimarea mişcării de protest din Siria s-a soldat cu moartea a peste 9.100 de persoane, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).
ANNAN, ULTIMA ŞANSĂ Preşedintele rus, Dmitri Medvedev a estimat că misiunea lui Kofi Annan este poate ultima şansă de a evita un război civil prelungit în Siria, dând asigurări că Rusia va acorda tot ajutorul posibil. Declaraţia a fost făcută de Dmitri Medvedev, duminică, la întâlnirea cu emisarul special al ONU şi al Ligii Arabe pentru Siria, aflat în vizită la Moscova. Medvedev şi-a exprimat speranţa că activitatea lui Annan în Siria se va încheia cu un rezultat pozitiv şi a apreciat eforturile acestuia de mediere în reglementarea conflictului. ”Contăm pe faptul că, la fel ca întotdeauna, vom putea să ne bazăm pe bunele sfaturi ale Rusiei”, a declarat, la rândul său, Kofi Annan. ”Cu ajutorul meu şi al unor însemnaţi mediatori, vom putea depune eforturile necesare pentru a încheia acest conflict dificil şi sângeros, pentru a asigura accesul ajutorului umanitar la cei care sunt în nevoie, astfel încât în această regiune să domnească pacea”, a mai spus Kofi Annan la întâlnirea cu Medvedev, care a avut loc pe aeroportul guvernamental Vnukovo-2 din Moscova.
Aliată a Siriei din perioada sovietică şi furnizoare de armament pentru această ţară, Rusia a cerut Damascului la 19 martie să accepte imediat solicitarea Crucii Roşii Internaţionale privind un armistiţiu pe timp de zi. Câteva zile mai devreme, Moscova l-a criticat pe preşedintele Bashar al-Assad în legătură cu marile rămâneri în urmă în aplicarea reformelor şi a avertizat Damascul în privinţa riscului escaladării crizei dacă regimul nu ţine cont de sfaturile Rusiei. Unii experţi ruşi consideră că Moscova încearcă să aplaneze divergenţele cu partenerii săi în problema siriană, dar atrag atenţia că interesele Rusiei în Siria sunt prea importante pentru a renunţa definitiv la Bashar al-Assad.