În întreaga ţară, de Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, marcată ieri, au avut loc o serie de acţiuni organizate de diferite fundaţii, centre sau reprezentanţi ai direcţiilor de asistenţă socială şi protecţia copilului, care au în grijă copiii cu autism. Mai exact, au fost organizate ...
Caz şocant anchetat de poliţiştii de la Mircea Vodă. O fetiţă de doar şapte ani a fost obligată de tatăl vitreg să întreţină raporturi sexuale orale. Ororile au ajuns în atenţia autorităţilor abia după ce bunica fetiţei a mers la Poliţie şi a povestit prin ce a trecut nepoata ei. Asta în timp ce ...
Pentru un copil, o zi în natură este echivalentul unui mediu sănătos, departe de televizor şi de internet, două surse despre care s-a demonstrat că, utilizate excesiv, dăunează dezvoltării corespunzătoare a psihicului unei persoane aflate în creştere! O vizită în natură este cu atât mai binevenită ...
Tradiţia ţigănească a mai făcut o victimă! O fetiţă de numai opt ani, din Bârlad, a trecut prin momente de groază după ce părinţii ei au vândut-o unei familii din Constanţa, în schimbul sumei de 3.500 de lei. Incredibil, dar adevărat, ea ar fi trebuit să se… mărite cu un băiat de 11 ani ...
Locuitorii din Murfatlar şi Siminoc se pot deplasa, în sfârşit, mai uşor între cele două localităţi. Autorităţile locale din Murfatlar spun că, de vineri şi în toată săptămâna ce urmează, orice persoană din cele două localităţi poate circula fără legitimaţie de călătorie, perioadă în care ...
Controlul Curţii de Conturi (CC) de la Primăria Ciobanu, efectuat la începutul anului 2012, când primar era încă Ioan Suciu, a scos la iveală faptul că din vistieria locală lipsesc aproximativ 60.000 de lei. În urma verificărilor reprezentanţilor CC, s-a ajuns la concluzia că banii fuseseră luaţi de ...
Importanţa vaccinării împotriva cancerului de col uterin a fost explicată pe înţelesul cadrelor didactice din Cumpăna de către reprezentanţii Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei (SNMF), în cadrul unui seminar organizat în parteneriat cu Primăria. Autoritatea locală şi experţii SNMF s-au ...
Primăria Cumpăna, alături de Societatea Naţională de Medicină a Familiei (SNMF), organizează mâine un seminar pe tema prevenirii cancerului de col uterin. Seminarul va începe la ora 11.00 şi se va desfăşura la sala de şedinţe din cadrul Primăriei Cumpăna. Autorităţile locale şi experţii SNMF vor ...
Ambasadorul Republicii Irlanda la Bucureşti, Excelenţa Sa Gerard Corr, a efectuat, vineri, o vizită de lucru la Centrul Pilot de Servicii Comunitare pentru Persoane cu Handicap din localitatea Techirghiol, aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa ...
ACŢIUNE În urmă cu cinci ani, chestorul Senatului Nicolae Moga îşi surprindea colegii parlamentari cu o idee revoluţionară, transformând un autobuz vechi într-un cabinet parlamentar în toată regula, pentru a putea fi cât mai aproape de oamenii din colegiul său. Iniţiativa a avut mare succes, pentru că ...
România are 393 de centre de îngrijire, în sistem rezidenţial, pentru persoanele vârstnice, cu o capacitate totală de nici 17.000 de locuri, iar 67 dintre aceste servicii nu sunt acreditate, arată Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), într-un document. ANPIS menţionează că, în ...
Pentru al doilea an consecutiv, la Agigea se va desfăşura Festivalul de Teatru pentru Copii „Arlechino”. Cea de-a doua ediţie a manifestării va avea loc în perioada 9-10 aprilie, la Casa de Cultură „Mihai Vasile” din localitate, şi se adresează tuturor elevilor din Constanţa, de la ...
CENTRU DE CONSILIERE Mai multe persoane vulnerabile pe piaţa muncii, care fac parte din medii defavorizate, vor beneficia de servicii specializate de informare şi consiliere în carieră, pentru a reuşi să-şi găsească un job. Proiectul „Incluziune socială pentru o viaţă mai bună”, lansat vineri ...
Părinţii sau organizatorii de activităţi pentru copii în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling ar putea fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 1.000 şi 8.000 de lei dacă încalcă legislaţia, potrivit unui proiect de hotărâre lansat în dezbatere de Ministerul Muncii ...
INVESTIŢII LIMITATE Anul 2014 va fi unul limitat din punct de vedere investiţional în oraşul Ovidiu, având în vedere că bugetul aprobat în luna ianuarie de către consilierii locali este asemănător cu cel de anul trecut, adică aproximativ 20 de milioane de lei. Primarul oraşului Ovidiu, George Scupra, a ...
Se întâmplă în România anului 2014! Nu demult vă prezentam cazul unei tinere de 19 ani din Suceava care arăta ca un copil de 6 - 7 ani. Ea a fost hrănită de mama sa doar cu lapte. Între timp, cazul său a fost scos la iveală, iar ea a ajuns pe mâinile medicilor, apoi în grija asistenţilor sociali. N-a ...