Pentru editura şi Asociaţia cultural-ştiinţifică „Nelinişti metafizice“, anul care se încheie a fost unul deosebit de încărcat şi cu multe realizări. În cadrul cenaclului „Mihail Sadoveanu“ al Cercului Militar Constanţa au avut loc, lunar, cîte două lansări de carte, editate de „Nelinişti metafizice“. Printre autorii care şi-au văzut creaţiile între coperţi de carte se numără: Maria Pop, Ana Ruse, Maria Răceanu, Adina Tulbure, Ana Păcurar, Sebastian Buchiu,Valeriu Barbu, col. (r.) Alecsandru Bălan, col.(r.) Alexandru Birou, Geo Vlad sau Dominic Diamant. În luna mai, organizaţia constănţeană şi cenaclul „Mihail Sadoveanu“ au comemorat, la Cercul Militar, cinci ani de la dispariţia poetului George Ţărnea. Pentru marcarea celor cinci ani de la trecerea în nefiinţă a poetului a fost organizat spectacolul intitulat „Poeţii-s nişte îngeri fără scară“. Succesul de care s-a bucurat manifestarea i-a determinat pe organizatori să continue seria unor astfel de întîlniri. În acest fel au fost puse bazele proiectului „Sonar“. Acesta avea să fie punctul de pornire al deja cunoscutelor „Întîmplări cu poeţi“, iniţiate de Studioul de spectacole speciale „Sonar“, care oferă adevărate momente de încîntare publicului sensibil, dornic de bine, poezie şi frumos.
Asociaţiei îi revine şi meritul de a fi adus cultura şi poezia dincolo de zidurile cetăţii, într-un mediu mai puţin deschis manifestărilor de acest gen, la penitenciar. În luna mai, fundaţia a lansat primul volum de versuri, „Din cioburi“, al poetului aflat în detenţie la Galaţi, Valeriu D.G. Barbu. Evenimentul a fost găzduit de către biblioteca „V. A. Urechea“ din Galaţi. În luna iulie, un al doilea volum de poezie - „Arlechinul cu fesul pe dos“ - a fost lansat, tot în prezenţa autorului, de această dată, la Constanţa, la Cercul Militar. Organizatorii „au recidivat“, publicînd o altă carte semnată de Valeriu Barbu „...lipit pămîntului“ care a fost lansată la Centrul cultural al Ministerului de Interne din Bucureşti, cu participarea lui Iurie Darie, a Ancăi Pandrea şi a actorului Mircea Creţu, de la Teatrul „Odeon“. Evenimentul a avut loc în prezenţa directorului Centrului cultural, solistul de muzică populară Gheorghe Turda, şi a directorului adjunct al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Gheorghe Şpaiuc. Cu acest prilej, lui Valeriu Barbu, care este şi redactor-şef al revistei „Intervalul“, de la Penitenciarul Galaţi, i s-a acordat, din partea ANP, o diplomă de excelenţă pentru poezie. În cadrul întîlnirii s-a stabilit un protocol de colaborare între Asociaţia „Nelinişti metafizice“ şi Penitenciarul Galaţi, cu privire la organizarea de evenimente culturale, cu promisiunea ca înţelegerea să se extindă. Pentru a ilustra această colaborare, trebuie menţionat faptul că asociaţia şi editura „Nelinişti metafizice“ au donat peste 600 de cărţi penitenciarului din Galaţi şi, astfel, au înfiinţat biblioteca şi cenaclul „George Ţărnea“. De asemenea, la începutul acestei luni, la Galaţi a fost organizat un memorial„Gheorghe Ghimpu“, care a relevat viaţa şi lupta anticomunistă a eroului basarabean.
Acţiunile demarate de către Asociaţia Cultural-Ştiinţifică „Nelinişti metafizice“, al cărei preşedinte este Constantin Lămureanu, continuă anul viitor. Prima întîlnire cu membrii organizaţiei este programată pe 15 ianuarie, la statuia lui Mihai Eminescu, pentru a-l aniversa pe cel supranumit „poetul nepereche“. Cea de-a doua manifestare a anului 2009 va avea loc pe 24 ianuarie, la Penitenciarul Galaţi, cînd va fi organizat un simpozion dedicat Unirii Principatelor Române.