Asociaţia Românilor din Italia (ARI) a anunţat, ieri, că a decis să îl susţină pe liderul PSD, Mircea Geoană, pentru turul al doilea la alegerilor prezidenţiale, în schimb, îi solicită acestuia să-şi ia angajamentul că va susţine Legea votului prin corespondenţă. \"Societatea civilă din România a închis ochii în ultimii ani la nenumărate abuzuri ale puterii şi la îngrădirea treptată a vieţii democratice din ţara noastră. Afirmându-şi în public neutralitatea şi obiectivitatea, de fapt, cea mai mare parte a societăţii civile din ţară a abdicat de la rolul pe care îl are în societate, acela de a veghea împreună cu presa la bunul mers al societăţii româneşti\", se arată în decizia ARI, semnată de preşedintele Asociaţiei, Eugen Terteleac. ARI susţine că unul dintre motivele acestei decizii este legat de \"apelurile la unitate, concordie şi armonie între români lansate de Mircea Geoană, spre deosebire de ura şi dezbinarea propăvăduite de Traian Băsescu\". \"În ultimii ani, preşedintele Băsescu şi partidul care îl susţine, PD-L, au produs dezbinare nu numai în România, ci şi în diasporă. Cei doi parlamentari PD-L ai diasporei, Viorel Badea şi William Brînză, nu au făcut altceva de când au fost aleşi decât să caute voturi pentru şeful lor de la Cotroceni şi nu şi-au îndeplinit mandatul cu care au fost trimişi în Parlament\", se mai arată în acelaşi document.