Asociaţia Studenţilor și Medicilor Voluntari - 9 ani de activitate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Asociaţia Studenţilor și Medicilor Voluntari - 9 ani de activitate

Sănătate 04 Octombrie 2016 / 19:11 624 accesări

Asociaţia Studenţilor și Medicilor Voluntari (ASMV) împlineşte 9 ani de la înfiinţare pe 5 octombrie. În tot acest timp au fost organizate diverse proiecte, cursuri şi activităţi, care au influenţat pozitiv atât voluntarii care au luat parte în gestionarea evenimentelor, cât şi participanţii. Prin intermediul programului ”Fii Corect - Fii Responsabil - Prima Clipă Contează”, ASMV organizează cursuri de prim ajutor la care poate participa oricine, indiferent de vârstă sau de orientarea profesională. Cursurile constau atât în pregătire teoretică, cât mai ales şi în pregătire practică. În urma absolvirii cursurilor de prim ajutor, se deprind cunoştinţe foarte importante din domeniul medical, cu care din ce în ce mai multe persoane ar trebui se familiarizeze, în contextul diferitelor incidente medicale cu care ne confruntăm destul de des în lumea cotidiană. De asemenea, cursanţii reuşesc prin exerciţiu să deprindă manevrele de bază ale acordării primului ajutor, cât şi manevre aplicabile în cazuri speciale. ASMV prezintă un departament de prim ajutor, ai cărui membri acordă asistenţă medicală de prim ajutor în cadrul evenimentelor sportive, şi nu numai, la care sunt solicitaţi să se implice. De asemenea, departamentul de prim ajutor ASMV a pregătit lansarea primei echipe de prim ajutor în cadrul unui liceu, respectiv Colegiul Naţional ”Mircea cel Bătrân” Constanţa. În curând, elevii care fac parte din echipă se vor putea ocupa integral de orice incident medical care se va ivi în incintă, asigură ASMV. Membrii asociaţiei au luat parte şi la antrenamente medicale alături de US Marine Corps Black Sea Rotational Force, unde au avut ocazia să îşi perfecţioneze anumite abilităţi în domeniul prim ajutorului. Nu în ultimul rând, asociaţia a mai contribuit la creşterea nivelului de educaţie medicală şi prin prisma proiectelor ”Nu mi-e frică de doctor” şi "The Beauty of Smiling", realizate în parteneriat cu Carrefour Constanţa. La momentul actual, Asociaţia pregăteşte proiectul ”Să îmbrac halatul alb? Să fiu doctor?”, ce constă în prezentarea unui documentar cu privire la alegerea urmării unei cariere medicale. Acesta se va derula în mai multe licee constănţene, cu scopul de a informa mai bine elevii atât despre oportunităţile, cât şi despre riscurile implicate în această arie profesională. La finele acestei săptămâni, membrii ASMV vor acorda asistenţă medicală de prim ajutor şi asistenţă medicală avansată în cadrul evenimentului Motul Motorsport Event de la Băneasa Shopping Center Bucureşti.



12