Asociaţii ale magistraţilor şi membri CSM dezaprobă reducerea salariilor cu 23% în justiţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Asociaţii ale magistraţilor şi membri CSM dezaprobă reducerea salariilor cu 23% în justiţie

Social 17 August 2009 / 00:00 425 accesări

Reprezentanţi ai asociaţiilor de magistraţi şi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii dezaprobă prevederile ultimei forme a proiectului Legii privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit cărora salariile magistraţiilor ar putea fi reduse cu 23%. „Am văzut cel puţin patru forme ale acestei legi, nu mă concentrez acum pe asta. Este o agitaţie publică de 2 lei. Oricum se va face după cum vrea Uniunea Europeană”, a declarat preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), Mona Pivniceru. La rîndul său, Adrian Neacşu, membru „SoJust”, consideră că noile prevederi vor duce la tulburări majore în sistemul justiţiei. „Există un dezinteres total faţă de ce sîntem noi, ca putere judecătorească. Proiectul denotă că grila nu a fost discutată cu reprezentanţii din sistem şi că nu s-a respectat echilibrul între puterile statului, din punct de vedere al salarizării, aşa cum s-a promis la un moment dat”, a declarat Adrian Neacşu. Fostul şef al CSM, judecător Lidia Bărbulescu, spune că prevederile Legii încalcă toate reglementările internaţionale în materie. „Salariile magistraţilor nu pot fi diminuate”, a precizat Bărbulescu, invocînd o decizie mai veche a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Taguri articol


12