Asociaţii de proprietari prădate de administrator

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Asociaţii de proprietari prădate de administrator

Eveniment 13 Mai 2014 / 00:00 1097 accesări

S-a folosit în interes personal de banii a trei asociaţii de proprietari din Mangalia, provocând un prejudiciu de 130.000 de lei! Este povestea unei femei de 36 de ani, care s-a ales cu dosar penal pentru delapidare în formă continuată. Cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor la sfârşitul anului trecut, după ce locatarii a patru blocuri din Mangalia au ieşit în stradă şi au protestat împotriva administratorului asociaţiei. Oamenii au cerut ajutorul poliţiştilor, spunând că, deşi au dat bani pentru utilităţi, nu au căldură în case. Ei susţineau că administratorul, Carmen Ioana Ştefan, ar fi achitat doar o treime din banii strânşi pentru plata întreţinerii. În faţa locatarilor, femeia a declarat că acuzaţiile nu sunt întemeiate şi că sumele nu ies la socoteală pentru că, din greşeală, a încurcat banii asociaţiilor. Ofiţerii de la Investigarea Fraudelor au descoperit, însă, că bănuielile oamenilor se confirmă. În luna aprilie, poliţiştii au stabilit că femeia a luat din banii asociaţiei respective 70.422 de lei. Au extins cercetările şi au descoperit că, în perioada 2013-2014, Carmen Ioana Ştefan şi-a mai însuşit 58.700 de lei din conturile altor două asociaţii de proprietari din Mangalia. Astfel, valoarea totală a prejudiciului a fost estimată la 129.122 de lei. Potrivit anchetatorilor, din banii deturnaţi, administratorul celor trei asociaţii de proprietari şi-ar fi cumpărat un apartament în Mangalia.

Taguri articol


12