Asociaţiile de pacienţi sprijină pachetul de servicii medicale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pas decisiv. Au bătut palma cu Ministerul Sănătăţii

Asociaţiile de pacienţi sprijină pachetul de servicii medicale

Sănătate 07 Octombrie 2013 / 00:00 349 accesări

Necesitatea introducerii pachetului de servicii medicale de bază în sistemul de sănătate a fost înţeleasă şi de către reprezentanţii pacienţilor din România. Astfel, asociaţiile de pacienţi şi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii (MS) au semnat sâmbătă o declaraţie de sprijinire a pachetului de bază, prin care se angajează să promoveze şi să explice necesitatea acestuia şi respectarea drepturilor pacienţilor. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi secretarul de Stat Adrian Pană s-au întâlnit cu reprezentanţii asociaţiilor pentru consultări privind introducerea pachetului. „În consens cu nevoia reală de reformă în sistemul sanitar şi în acord cu parteneriatul încheiat, susţinem necesitatea introducerii pachetului de servicii medicale, menit să consfinţească drepturile pacientului român. În consens cu ideea că pacientul se află în centrul sistemului, iar adoptarea unor decizii strategice privind organizarea şi funcţionarea sistemului sanitar poate reduce risipa banilor publici şi îmbunătăţi accesul la servicii medicale de calitate al cetăţenilor, ne angajăm la definitivarea acestui proiect de act normativ prin consultări continue, idei şi propuneri de îmbunătăţire. Ne asumăm responsabilitatea de a promova şi explica mai bine către publicul larg necesitatea introducerii pachetului de servicii medicale de bază”, se arată în declaraţia comună. Semnatarii mai arată că amânarea adoptării unor decizii ferme şi coerente în ceea ce priveşte introducerea pachetului de servicii medicale de bază, care să întrunească opţiunea cât mai largă a partenerilor MS, poate conduce la perpetuarea unei situaţii nemulţumitoare atât pentru pacienţi, cât şi pentru autorităţi.

ADAPTAT BUGETULUI PE 2014 Pachetul de bază, al cărui proiect a fost lansat marţi, 8 octombrie, de MS şi se află în dezbatere publică până la 1 noiembrie, pe site-ul MS (www.ms.ro), este primul document de acest fel adaptat bugetului estimat pentru 2014. Noul pachet de bază al serviciilor medicale vizează, printre altele, optimizarea utilizării resurselor, prin limitarea internărilor în spitalele publice pentru probleme ce pot fi rezolvate în ambulatoriu şi prin reducerea investigaţiilor imagistice repetate. Structurat pe mai multe capitole, pachetul vizează medicina primară, de ambulatoriu şi de spital, dar şi asistenţa comunitară şi medicina dentară, stabilind serviciile de care beneficiază toţi cetăţenii, indiferent dacă sunt asiguraţi sau nu.

LIMITĂRI Specialiştii care au lucrat la alcătuirea pachetului de bază au luat în calcul şi faptul că, în spitalele din România, multe dintre internări nu sunt justificate, astfel că banii sistemului sanitar, şi aşa puţini, sunt aruncaţi pe fereastră. Astfel, printre reglementări se numără limitarea internărilor în spitalele publice, însă numai pentru acele cazuri care pot fi tratate în ambulatoriul de specialitate, în spitalizare de zi sau de către medicul de familie.

STATISTICILE ARATĂ CĂ 40% DINTRE CAZURILE INTERNATE ÎN SPITAL AR PUTEA FI TRATATE ÎN AMBULATORIUL DE SPECIALITATE, ÎN SISTEMUL SPITALIZARE DE ZI SAU TRATATE LA MEDICUL DE FAMILIE.

În aceste condiţii, în pachetul de bază vor figura acele afecţiuni pentru care, prin serviciile prespitaliceşti existente, nu se poate realiza rezolvarea cazurilor. De asemenea, pachetul de servicii prevede că orice om sănătos cu vârsta între 18 şi 39 ani beneficiază gratuit de una-două consultaţii succesive la medicul de familie o dată la trei ani. Peste vârsta de 39 de ani, frecvenţa consultaţiilor este de până la trei pe an. Persoanele cu boli cronice vor beneficia gratuit de un număr de consultaţii în funcţie de suferinţă şi de stadiul bolii. În cazul terapiilor oncologice, medicii vor evalua periodic beneficiile tratamentelor, în vederea continuării sau schimbării medicaţiei care nu îşi face efectul.

Declaraţia a fost semnată de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, secretarul de Stat Adrian Pană, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, directorul executiv al Federaţiei Asociaţiilor Diabeticilor din România, Cristian Andriciuc, preşedintele Asociaţiei Transplantaţilor, Gheorghe Tache, preşedintele Asociaţiei Persoanelor cu Talasemie Majoră, Costin Radu Gănescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Sano-Hep, Gheorghe Ionescu, şi preşedintele UNOPA, Cristian Roşu, potrivit MS.

AVEM PESTE 300 DE AMBULATORII

Reţeaua medicală de specialitate din ambulatoriu cuprinde 293 de unităţi integrate spitalelor şi 24 din afara acestora, la care se adaugă cabinetele medicale individuale ale medicilor de specialitate, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. „În ambulatoriile integrate ale spitalelor oferă servicii medicale atât medicii specialişti angajaţi pe ambulatoriu, cât şi medicii din spital. Având în vedere creşterea previzionată a fondurilor atât pentru ambulatoriu, cât şi pentru serviciile paraclinice, considerăm că va creşte interesul medicilor de a oferi mai multe servicii în ambulatoriul de specialitate”, a spus Nicolăescu. Ministrul a precizat că pacienţii pot ajunge în ambulatoriu cu trimitere de la medicul de familie sau direct.



12