Aspiratorul, cel mai sigur mijloc de a distruge puricii din casă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Aspiratorul, cel mai sigur mijloc de a distruge puricii din casă

Monden 21 Decembrie 2007 / 00:00 804 accesări

Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, puricii aduşi în casă de cîini sau pisici pot fi distruşi cu eficacitate doar prin aspirarea regulată a locuinţei. Aspiratorul omoară puricii adulţi în proporţie de 96% şi cei care nu au ajuns la maturitate în proporţie de 100%, susţin cercetătorii de la Universitatea din Ohio.

Cercetătorii au studiat comportamentul puricilor care se găsesc în blana pisicilor (Ctenocephalides felis), care ajung cel mai frecvent în locuinţă. Periile aspiratorului smulg cuticulele insectelor, un strat cerat care le acoperă şi împiedică deshidratarea acestora. Fără această protecţie, insectele se usucă şi mor. Puricii au mai multe stadii de viaţă. La maturitate se hrănesc cu sîngele animalelor pe care trăiesc sau pe care se reproduc. Ouăle depuse pe animale cad pe sol, mobile sau în litierele acestora. După ecloziune, care durează între 2 şi 14 zile, larvele trec prin trei etape de dezcoltare pînă devin adulte. Aspiratorul este cel mai bun mod de a scăpa de purici, pentru că nu utilizează substanţe chimice, reglînd problema fizic.

Taguri articol


12