Agenţia de presă americană Associated Press (AP) a denunţat, luni, o ”intruziune masivă şi fără precedent a Departamentului Justiţiei din SUA”, care ar fi confiscat în secret, de două luni, desfăşurătoarele telefonice ale agenţiei şi ale unor jurnalişti. Agenţia a anunţat că i-a trimis o scrisoare secretarului Justiţiei, Eric Holder, în care afirmă că ”nu există nicio justificare posibilă pentru o astfel de colectare de comunicaţii telefonice”. Directorul agenţiei, Gary Pruitt, condamnă, în această scrisoare, ”o intruziune masivă şi fără precedent în activităţi de strângere de informaţii ale Associated Press”. Într-o ştire, agenţia precizează că datele telefonice strânse fără ştirea sa se referă la un articol publicat în mai 2012, în legătură cu o operaţiune a CIA în Yemen, care a împiedicat, în primăvara lui 2012, un complot al reţelei teroriste al-Qaida ce avea ca scop detonarea unei bombe într-un avion cu destinaţia SUA. Gary Pruitt afirmă în scrisoare că apelurile vizate acoperă o perioadă de două luni, la începutul lui 2012, pe 20 de linii telefonice, fixe şi mobile, atribuite agenţiei sau jurnaliştilor săi. Pruitt a afirmat că agenţia analizează posibilităţile de acţionare în justiţie şi a cerut departamentului să trimită agenţiei datele şi să distrugă orice copie. Într-un comunicat trimis AFP, secretarul Justiţiei nu răspunde acestor acuzaţii dar afirmă că respectă un anumit număr de legi în vigoare, atunci când caută date sau alte informaţii provenind de la organizaţii de presă. Administraţia Obama s-a arătat foarte activă în urmărirea scurgerilor de informaţii despre dosare confidenţiale. Un fost agent al CIA, John Kiriakou, a fost condamnat în ianuarie la doi ani şi jumătate de închisoare, pentru că a dezvăluit numele unui agent secret implicat în interogatorii sensibile cu presupuşi membri al-Qaida. Casa Albă a răspuns totuşi că nu ştie de astfel de demersuri privind AP.
FRAŢII KERRY Secretarul de Stat american, John Kerry, va lucra în curând alături de fratele său mai mic, Cameron Kerry, în cadrul administraţiei Obama, mezinul urmând să preia provizoriu conducerea Departamentul Comerţului, au anunţat, luni, oficiali americani. Cameron Kerry, care în prezent este consilier juridic în cadrul Departamentului Comerţului, va deveni secretar interimar la 1 iunie, până la confirmarea de către Congres a secretarului desemnat de preşedintele Barack Obama, Penny Pritzker, moştenitor miliardar al lanţului hotelier Hyatt. Aceasta este una dintre rarele dăţi din istoria politică americană când doi fraţi fac parte din aceeaşi administraţie. Preşedintele John Kennedy l-a numit pe fratele său, Robert Kennedy, în funcţia de procuror general.