Societatea de Haiku din Constanţa organizează în perioada 7-11 august, împreună cu Fundaţia Brătianu, Societatea Română de Haiku din Bucureşti şi Universitatea „Ovidius”, Festivalul Internaţional de haiku-haiga, ajuns la Ediţia a VII-a. Deschiderea oficială a lucrărilor va avea loc astăzi, ora 17.00, la Universitatea „Ovidius”, în Aula Magna, la sediul de pe bulevardul Mamaia nr. 124. Tema festivalului este „Haiku-haiga contemporan în România şi în străinătate”. La eveniment vor participa oaspeţi din şapte ţări: Canada, Bulgaria, Franţa, Serbia, Rusia, Ungaria, Noua Zeelandă, dar şi din România. În cadrul Festivalului Internaţional de haiku-haiga vor avea loc comunicări, dezbateri, ateliere de haiku-haiga, prezentare şi lansare de carte, expoziţii de foto-haiku şi de haiga, momente artistice şi excursii la muzee.