În intervalul 28 - 29 iunie 2006 s-a desfăşurat cea de-a doua probă orală a examenului naţional de bacalaureat - limba şi literatura modernă. La nivelul întregii ţări, aceasta a fost susţinută de 176.298 de absolvenţi, promovabilitatea fiind de 99,82%, respectiv 175.972 candidaţi admişi. După cele două zile de examen, 125 de candidaţi au fost declaraţi respinşi, neobţinînd nota minimă de trecere, iar alţi 4 absolvenţi au fost eliminaţi din examen. Prima probă scrisă la limba şi literatura română începe, astăzi, iar subiectele au sosit în plicuri sigilate de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEdC). În plus, 42 de jandarmi au asigurat desfăşurarea în condiţii de maximă siguranţă a procesului de distribuire a plicurilor sigilate cu variantele de subiecte pentru examenul naţional de bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2006. Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Administraţiei şi Internelor au decis ca, începînd de sîmbătă, 1 iulie 2006, fiecare delegaţie a Inspectoratelor Şcolare Judeţene (ISJ) să fie însoţită, pe tot traseul, de la ISJ pînă la MEdC şi înapoi, de cîte un reprezentant al Jandarmeriei Române. Tot sîmbătă, la Sala Coriolan a Colegiului Naţional "Mircea cel Batrân", a avut loc tragerea la sorţi pentru desemnarea membrilor şi secretarilor comisiilor din centrele zonale de evaluare pentru bacalaureat. În cadrul aceleiaşi acţiuni s-a făcut instructajul pentru preşedinţii de comisii şi s-au distribuit materialele necesare optimei desfăşurări a acestei etape a examenului de maturitate la care participă peste 7.000 de absolvenţi ai claselor a XII-a şi a XIII-a de pe raza judeţului nostru. Inspectorul şcolar general al ISJ Constanţa îi avertizează atît pe profesori, cît şi pe celevi şi părinţii acestora că este interzisă colectarea sau favorizarea coletării de fonduri pentru desfăşurarea şi organizarea examenului de bacalaureat.